Dupa ce cu o saptamana inainte fusesem prezent pentru a rosti oratiile potrivite la Cununia civila a tinerilor Claudia si Dragos Parvu, ce s-a tinut la Casa de Targovet din Ploiesti, acum, dupa aproape doua nopti ne dormite, fiind prezent inca de Vineri seara la Privegherea de Inaltarea Sfintei Cruci la Schitul din Aiud, iar ziua urmatoare Sambata, am adus si eu putinul meu aport artistic in cardrul Conferintei Sfintii Inchisorilor, pe 15 septembrie, Duminica, aproape deghizat din cauza oboselii acumulate:), m-am transportat cu miscari teleghidate de la Biserica Sfintii Voievozi si Arhangheli Mihail si Gavriil unde am participat la Sfanta Liturghie, la Biserica Adormirea Maicii Domnului unde a avut loc Taina Sfintei Cununii a celor doi miri, iar apoi, mai departe , spre munte, la Clubul de golf din Breaza, pentru intregirea bucuriei si in dimensiune lumeasca alaturi de cei dragi, unde eu urma sa fiu starostele acestei Nunti:).
Simbolul Treimii Sfinte in Numele Careia s-a oficiat Sfanta Taina era prezent ca o binecuvantare din partea Cerului daruita celor ce urmau sa-si faca aparitia acolo, impletita delicat cu traditia vie a sufletului romanesc...
... minunat decorate in interiorul elegant al Clubului din Breaza, ce isi astepta oaspetii in lumina placuta a dupa amiezei de septembrie ...
... Asa cum e obiceiul din batrani, mirii si cei apropiati isi asteptau deja invitatii in prag ...
... Nuntasii veneau pe rand in ritmul lent impus de farmecul cadrului subcarpatic al locului ...
... Usor nesigur pe faptul ca voi reusi sa-mi dozez energia pe parcursul intregii zile:), mi-am facut si eu aparitia in perimetreul intrarii, cu ultimele intrebari legate de inceputul programului artistic, dupa ce reusisem fara nici un ajutor sa imbrac elementele de costum popular propus de mire si mireasa ...
... Odata intrati inautru, invitatii erau primiti si de Ocrotitoarea Familiei Crestine, cu Pruncul in brate, mangaind privirile si sufletele cu blandetea divina din icoana ...
... Boabele de Paine si Binecuvatarea au a primit un loc de cinste la masa de nunta ...
... Albul imaculat al mesei isi astepta mirii si nasii intr-o placuta conlucrare dintre traditie, eleganta, fundal de exceptie si elemente de postmodernitate fluida :) ...
... Motivele cinegetice tronau semet cu alura regala, peste supusii purtatori de veselie :)) ...
... Si Nunii Mari, apar discret,cu lumina fireasca a sulfteleor traitoare in preajma Nevazutului Daruitor...
... Buna randuiala i-a primit cu bucurie :) ...
...si bunacuviinta ...
... Acestea fiind infaptuite, si masa mirilor ocupata, a sosit momentul inceperii ospatului de nunta ... iar starostele, a avut cinstea de a deschide drumul spre bunatatile mult asteptate, cu vorbe pastrate din batrani, si culese unele din ele inca de pe vremea Voievodului Dimitrie Cantemir... Iar incheierea primei oratii s-a vrut sa fie si un indemn la a cere Binecuvantarea Lui Dumnezeu, care intr-o improvizatie la fata locului a sunat asa "... si ca sa nu fie loc de-ntinaciune, Sa-ncepem c-o rugaciune, Si ca Dumnezeu sa ne ajute in drumul nostri, Haideti sa spunem Tatal nostru" ...
...iar finalul a apartinut firesc Parintelui...
... In desfasurator era trecuta si sedinta foto din mijlocul naturii, dar cum sa scoti invitaii afara odata ce s-au alipit de tentatiile interioare ? :)... La momentul stabilit inspiratia vornicelului a sunat asa "Foaie verde poama rara, V-asteptam putin si-afara, Pe munti, dealuri si campii, Sa facem fotografii:) .., Cu mirii si cu nanasii, Cu socrii si toti nuntasii :)))" ... Iar nuntasii au dat ascultare indemnului :)...
... si chiar au urmat harta descrisa in vers si voie buna :)...
... Intorsi intr-un tarziu de pe plaiurile prahovene ale terenului de golf :)), muzica populara le-a gadilat putin auzul si voia buna in chip adevarat dar, tot cu un scurt preambul din partea vorbitorului la cererea ciocarliei cu chip si nume de fata : " Muzica cu-a ei tocmire, Schimba a tuturora fire, Cand cantecul se porneste, Tot omul se veseleste, Daca cantul suna bine, Se bucura fiecine... Asadar pentru dumneavoastra, Canta acum artista noastra" :) ... Georgiana Manaila ...
... Pe masura ce ceasurile se scurgeau la vale asemeni Prahovei involburate intre maluri, pe langa invitatiile, indemnurile si punctarile anumitor momente, am simtit ca era timpul potrivit pentru una din poeziile cu spirit de urare ce se cadea sa fie daruita mirilor nostri ... (din lipsa de materiale video, voi folosi in continuare doar fotografii - Irinel Cirlanaru / Adrian Dinu - si o inregistrare audio facuta cu alta ocazie, a uneia din poeziile rostite acolo ) ...Si ce poate fi mai asemanator cu sufletul lor delicat, decat o gingasa floare de camp invitata si ea la Bucuria nuntii celor doi? ...
...
... Iar darul de suflet al apropiatilor celor doi a fost frumusetea cantecelor crestin ortodoxe inchinate Lui Dumnezeu si Maicii Domnului , Cea Care I-a si primit in inima Ei pe inchinatorii si cantatorii in Duh si Adevar ...... si darul s-a inmultit... de la cativa mai indrazneti pana la ceva mai multi :) ...
... Intre timp, fundalul decorului de-afara se impodobise cu nuante noi, in ton cu coloritul special al sulfletului noii familii intemeiate ...
... Bijuteria frumos slefuita creata de lumina interioara, reflecta intr-o buna masura intensitatea sufleteasca la care se ajunsese :) ...
... Si frumusetea indemnului a revenit bine-nteles tot starostelui :) ... "Foaie verde poama rara, V-asteptam din nou afara, In fata localului, Pe marginea malului, In jurul fantanii, Cum joaca romanii" :))) ... Si fara nici o sovaiala au urmat indemnul :)))
... Dar noaptea punea stapanire tot mai mult pe curgerea timpului, iar vremea savarsitului nuntii se apropia... si iarasi vorbitorul nostru i-a chemat sagalnic pe nuntasi pentru momentele de incheiere si implinire intru totul a bucuriei : " Dragi nuntasi si-mprejurasi, De horit ati mai hori, Dar ne temem c-ati raci, Si decat sa o patiti, Mai intrati sa v-odihniti:))) " ... De orice varsta ar fi fost, toate sufletele treze-au fost :)))
... Momentul "iertaciunii" e poate cel mai emotionant, si oratia e foarte frumos alcatuita de creatorii ei necunoscuti, ... iar eu n-am avut altceva de facut decat s-o desfasor... usor... in fata mirilor... parintilor... si a tuturor :) ...
Acum, ca si atunci, imi este greu dar si frumos sa fac incheierea, insa asa cum ii sta bine Starostelui, va petrec cu voie buna, iar celor care ati participat la aceasta Bucurie, ca si celor care acum ati ajuns la ea:), celor care deja v-ati intemeiat mica Bisericuta pe pamant care este familia, ca si celor de pe cale, va urez sa aveti parte cu totii de ... Nunta cu Staroste, Lumina si Dragoste! :)
Doamne ajuta!
Pentru dumneavoastra Florin Nan - florinnan@yahoo.com 0721810719
Mi-a plăcut ..m-a încântat modul de prezentare..interesant
RăspundețiȘtergereVa multumesc frumos! ... Cu ocazia aceasta v-am descoperit si eu blogul, si am vazut ce lucruri frumoase faceti pentru pastrarea memorie culturale a poporului roman... L-am trecut deja in lista Blogurilor de Suflet...
RăspundețiȘtergere