Mihai Eminescu: "Biserica Ortodoxă e Mama Neamului Românesc"

Mihai Eminescu: "Biserica Ortodoxă e Mama Neamului Românesc"

Ofertă programe artistice. Nimic fără Dumnezeu!

Hristos a Inviat!

Bine aţi venit!

Ma numesc Florin Nan, anul acesta am sarbatorit deja cea de a 44-a aniversare:), locuiesc în Ploiesti , Prahova şi sunt actor liber profesionist. Vreau să vă spun că având ajutorul Domnului Hristos Cel ce a spus "Fără Mine nu puteţi face nimic", am alcătuit cateva
programe artistice sub forma unor recitale de poezie, proză şi ... nu numai:)

Detalii gasiti intrand pe link-ul continut de titlul fiecarui program.

Prezentat la Ploiesti, si alte foarte scurte fragmente prezentate tot la Ploiesti:), iar Ploiesti si Dridu:)


B) Staroste (Prezentator - Entertainer) pentru Cununii, Botezuri si alte Bucurii !:)

C) "Povestea lui Gheorghe Moţ"
-Deocamdata:) puteţi vedea imagini doar din spectacolele susţinute la Braşov, Valea Plopului, Cernauţi, Cluj-Napoca, Ploieşti si Sanpetru... si fragmente la Teliu, Bucuresti 2012, Sophia, iar Bucuresti:), Aiud si deDor

D) "Călătorie de suflet"
-Pentru moment:) va pot povesti:) cum a fost prezentat la Cluj-Napoca... si fragmente la Muzeul Satului, Fierbinti 2011, Fierbinti 2012, Bucuresti 2013, si deDor


F) Programul Moş Craciun pentru sarbatorile de iarna
Mosul a trecut printre multe alte locuri si pe la Radio As Suceava, McDonald's Romania, Bucuresti, Ploiesti ...

Urmând îndemnul Părintelui Nicolae (Steinhart) de la Rohia din cartea sa cu titlul "Dăruind vei dobândi" şi având în minte explicaţia Părintelui Arsenie Papacioc cel care spune că "Nu dai ce ai , ci dai ceea ce eşti", aş vrea să vă propun aceste modeste produse artistice ale mele, iar în cazul în care consideraţi că aceste programe sunt în spiritul a ceea ce aţi dori cândva să urmăriţi din postura de spectator sau să oferiţi într-o prestaţie live oricarui gen de public iubitor de Dumnezeu, de oameni si de tot ce ne inconjoara, pot fi contactat la nr. de tel. 0721810719 şi la adresa de e-mail florinnan@yahoo.com .

Vă multumesc!

Doamne ajută!


marți, 16 noiembrie 2010

1 Decembrie - Ziua noastra Nationala


Inca din cele mai indepartate timpuri ale istoriei, oamenii de pe aceste frumoase si binecunvantate meleaguri ale tarii noastre, incepand cu stramosii nostri geto-daci si culminand cu inaintasii nostri din perioade nu demult trecute, visau si simteau cu adevarat nevoia de unire a tuturor celor de o singura limba si credinta stramoseasca, intr-o singura tara, sub un singur domn.
Acesta ideal ce framanta fiinta vechilor locuitori ce populau teritoriul vechii Dacii Felix, cum numeau romanii regatul din acea vreme ce avea iesire la Pontul Euxin, s-a realizat sub conducerea si indrumarea marelui rege Burebista.

Si pentru a fi mult mai vie prezentarea aceasta am apelat la creatia acelor oameni valorosi ai istoriei cinematografiei romane, datorita vocatiei carora avem imagini filmate ce ne duc cu gandul la acele vremuri din trecutul Poporului nostru.
Si am inceput cu filmul in care apare prima idee de unificare a triburilor geto-dace sub comanda regelui Burebista, interpretat de mare actor George Constantin.






Dar odata facuta unirea, ea trebuia sa fie si aparata de vijeliile starnite din toate zarile lumii . Nicicand stramosii nostri nu au avut ragaz si tihna pentru a se bucura de roadele pamantului si a vietii linistite. Tot timpul au fost incoltiti de navalitorii lacomi de tanjeau dupa frumusetile si bogatiile acestiu pamant.
Un exemplu viu in memoria neamului nostru despre cum trebuie sa vietuiasca oamenii acestor tinuturi ramane marele rege dac Decebal, fiul lui Scorilo.
Foarte iubit a fost si a ramas marele conducator dac in inimile oamenilor. Exemplu de mare eroism si harnicie , iubire si devotament , asta a lasat Decebal ca testament urmasilor. Fara teama de a folosi vorbe mari aceste cuvinte trebuiesc rostite cu tarie si convingere ori de cate ori se iveste prilejul de a marturisi obarsia Poporului Roman.
Iar iubirea oamenilor a facut
ca pe malul Dunarii sa mai apara un chip, sculptat de data asta direct in munte, al marelui rege si erou.
E ca imaginea unui batran de inalt rang ce sta de straja la intrarea in Romania dinspre sud-vest, odata cu patrunderea apelor stravechiului fluviu albastru.
Dar nu numai chipul brazdat de vitregiile vremurilor a ramas in memoria oamenilor, ci si vorbele apasate si taioase ce viteazul rege Decebal le-a lasat ca un testament peste care nu se va trece.




Impresionanta interpretarea marelui nostru Amza Pellea!
Odata cu victoria romanilor, obtinuta cu ajutorul tradarii, si cucerirea Daciei frumoase de catre Impreiul Roman condus in vremea ceea de marele imparata Traian cel care ca pretuire adusa vitejilor daci a ridicat la Roma atat de vestita Columna unde sunt asezate spre marturie cele mai imporatnte scene ale greului razboi daco-roman , a luat nastere Poporul Roman.
Odata cu formarea si nasterea noului Popor Roman, din Mila Lui Dumnezeu vine pe aceste meleaguri si primul chemat de Catre Domnul Hristos, Sfantul Apostol Andrei crestinatorul neamului nostru. Crestinismul i-a gasit pe locuitorii vechii Dacii deja "nemuritori" pentru ca inatintasii nostri din acele timpuri credeau cu tarie in fericirea vietii vesnice de dupa viata pamanteasca.
Odata cu scurgerea veacurilor Poporul Roman suferea si traia diferite framantari sociale , separari , rupturi, atacuri devastatoare din partea dusmanilor, ceea ce l-a determinat sa ia atitudine nu de putine ori si sa se organizeze in multiple forme de conducere teritoriale, cum erau cnezatele si voievodate din zona Transilvaniei, conduse la un moment dat de cei trei cunoscuti noua din manualele de istorie si din literatura tarii noastre ca fiind Gelu, Glad si Menumorud.
Rand pe rand isi fac aparitia pe scena istoriei neamului nostru un Dragos, un Bogdan
cei ce au lasat urme adanci in trecutul zonii de nord a tarii nostre.
In Tara Roamanesca isi apara "saracia, si nevoile si neamul" atat de cunoscutul si de indragitul Voievod Mircea Cel Batran... ...in luptele purtate impotriva marelui pericol aparut din pustiurile Asiei, Imperiul Otoman, si care acum urmarea transformarea in pasalacuri a intregii crestinatati, iar printre alte rautati avand ca tinta sfidatoare profanarea si transformarea Sfintelor Altare de Credinta in simple grajduri pentru iutii cai de lupta orientali.
Dar Dumnezeu nicand nu si-a intors fata de la alesii Sai fideli in Credinta, Nadejde si Dragoste, si urmand atator figuri importante din istoria neamului nostru au aparut in cele trei zone mari ale tarii noastre Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova trei mari oameni de stat ce au condus si aparat destinele Poporului Roman.
La nord de Carpatii Meridionali in tinutul Hunedoarei domnea cu multa dibacie si intelepciune vestitul Iancu de Hunedoara.
Intre timp in Tara Romaneasca dupa lupte sangeroase, duse chiar intre membrii aceleiasi familii din motive nu doar de putere si bogatie dar si din motive de nesupurene fata de Inalta Poarta otomana, ajunge sa ia tronul Munteniei un urmas al lui Mircea cel Batran, fiul lui Vlad Dracul , Vlad Tepes. Din pacate mintile smintite de secularism din randul carora pana nu demult, dand dovada de mare lipsa de intelepciune, cu "onor" am facut si eu parte, au patat chipul acestui mare voievod roman numidu-l in chip satanic "Dracula". Ceva mai oribil nu se putea iar ca un contra argument simplu si firesc aduc vorbele unui taran roman care-i spunea fiersc si sincer fiului sau ca "Voda a fost om , ma, om"
De fiecare data revad cu mare bucurie productia cinematografica ce-i este dedicata si-i poarta numele marelui voievod in care Vlad Tepes este marele actor, Domnul Stefan Sileanu.



Ca toti marii nostri voievozi iubitori de Dumnezeu , de neam si Tara , Vlad Voda a avut de luptat nu numai cu dusmanii din afara tarii, ci si cu "mintile smintite" ce faramitau si risipeau mostenirea primita de la inaintasi.




Pentru cei care inca mai suntem tributarii gandirii intelectualisto-tolerante post moderniste, si ne raportam in mod gresit la personalitatea celui care la sfarsitul domniei sale spunea ca "Nu am ctitorit biserici si manastiri, nu am construit cetati si orase, dar in schimb las tara curata" , cred ca e foarte nimerit a vedem parerea unui mare roman, Petre Tutea, despre atat de temutul domnitor al Tari Roamanesti




Si itr-adevar Vlad Tepes nu privea doar la tara sa amenintata permanent de imperiul otoman, ci arunca un ochi taios si darz ca sabia ce o purta la cingatoare, si inspre tarile vecine surori care de fapt faceau parte din aceeasi singura viitoare Romanie.




Are intr-adevar Vlad Tepes meritul acesta de a-l fi sprijinit politic, militar si moral pe ruda sa Stefan sa ajunga Domnul Moldovei.

In timp ce Domnul Munteniei isi ducea zbuciumata sa viata, in nordul tarii Modovei, la Suceava in cetatea de scaun isi consolida domnia Stefan cel Mare si Sfant.

Bine-nteles ca si el a fost tinta amenintarilor "stapanilor lumii" cei ce cu nu mult timp in urma cucerisera cetatea Constantinopolul.




Cine nu-l recunoaste macar si dupa voce pe inegalabilul nostru actor Gheorghe Cozorici?!
Si cum amenintarea se apropia trebuia luata o hotarare ferma, iar asta cat mai grabnic.




Cu ajutorul Lui Dumnezeu catre Care isi indreptase toate Nadejdea, Credinta si Dragostea, voievodul Moldovei reuseste sa-i invinga pe turci in greaua batalie de la Vaslui. Multumind PreaSfintei Treimi pentru ajutorul dat, Sfantul Stefan cel Mare pe langa lacasurile de inchinare ctitorite atat in tara cat si in afara granitelor , mai ales in Sfantul Munte Athos, nu uita sa pomeneasca eroii si sa-si rasplateasca vitejii.




Sfinte Mare Voievod Stefan, roag-te Lui Dumnezeu pentru noi!

La putina vreme dupa aceste evenimente, pe Tronul Tarii Romanesti s-a urcat Sfantul Neagoe Basarab , voievodul cel de curand canonizat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.

Pe langa multe alte valori spirituale si materiale, Sfantul Neagoe ne-a lasat frumoasa Manastire Curtea de Arges ca piatra de temelie a credintei si culturii romanesti, si atat de folositoarea scriere "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie" - un adevarat tratat de credinta ortodoxa, morala, politica si strategie militara . O carte ce n-ar trebui sa lipseasca din casele tuturor romanilor.

Nu peste multa vreme cel care a luat fraiele Valahiei a fost Matei Basarab , nepotul voievodului Neagoe Basarab
Ca si inaintasul sau a dat dovada de mare intelepciune in administrarea treburilor tarii, dar si de a fi un foarte bun strateg in relatiile cu vecinii doritori de expansiune, intre care nu au lipsit chiar si cei de acelasi neam romanesc, cum a fost cazut lui Vasile Lupu cel care aflandu-se la conducerea Moldovei de multe ori cauta inlaturarea voievodului muntean de pe tronul Tarii Romanesti. Si de pe urma vredniciei lui Matei Basarab ne-au rams o multime de biserici ctitorite, plus aletele foarte multe refacute, atat in tara cat si la sud de Dunare, sau in Sfantul Munte Athos.

In tot acest timp romanii din Transilvania se aflau sub jugul ocupatiei Imperiului Habsburgic.

Odata cu scurgerea vremii, in Tara Romaneasca isi face aparitia intr-un mod fulminant , dupa o tinerete petrecuta la Constantinopol ca mai toti domnitorii romani pentru a deprinde obiceiurile si cunostintele turcilor, Mihai fiul lui Patrascu cel Bun. Mai intai ajunge ban al Craiovei, iar nu dupa mult timp ia tronul Tarii Romanesti, pozitie ce-i faciliteaza posibilitatea anumitor actiuni militare incununate de mare succes, ce-l vor pozitiona pe o inalta treapta a istorie Tarii Noastre, fiind recunoscut si numit de toti romanii drept - Mihai Viteazul.

Marea sa dorinta, care de fapt era visul tuturor romanilor, a fost ca pe langa iesirea tarii de sub jugul turcesc, sa reuneasca toate Tarile Romane sub un singur sceptru, asemeni perioadei vechii Dacii.
Dupa lupta de la Selimber, Mihai intra triumfator in cetatea resedinta a Transilvaniei, Alba Iulia.



Cine altcineva putea oare da viata mai bine pe ecran acestui mare voievod al Poporului Roman decat unicul Amza Pellea?

Jumatate din drum era parcurs. Tara Romanesca si Ardealul aveau o singura inima : la Alba Iulia. Dar aceasta inima plngea dupa romanii ramasi in bataia vanturilor pustiului Asiei ce lovea nemilos din propria rautate dar si cu ajutorul domnilor vanduti in viata si-n credinta urmasilor Musatinilor. Mihai Voda nu putea lasa lucrurile asa si nu dupa mult timp in urma unei aparente confruntari in care romanii nu s-au luptat cu fratii lor, ci a fost o intalnire plina de lacrimi de dor si bucurie, marele erou al crestinatatii intra nestingherit ba chiar dorit in Cetatea de Scaun a Sucevei, unde domnise cu un veac in urma Marele si Sfantul Voievod Stefan.




Mare bucurie a fost in sufletele neamului acestuia atat de incercat in vitregiile istoriei.


Cu totii stim cum au decurs lucrurile pe urma, dar chiar daca steaua lui Mihai a apus destul de repede si dureros, iar visul de Unire s-a destramat curand , oamenii de pe aceste plaiuri binecuvantate de Dumnezeu nu au dus lipsa de pastori si domni cu suflete mari si alese ce au ajuns cu ajutorul Lui Dumnezeu pana la treapta Sfinteniei. O astfel de persoana a fost si Sfantul Voievod si Martir Constantin Brancoveanu impreuna cu cei patru fii ai sai Constantin, Stefan , Radu si Matei. Iar impreuna cu ei a marturisit credinta crestina si ginerele sau Ianache sfetnicul

Fericitul lor Martiriu a avut loc pe data de 15 august chiar in ziua de praznuire a Adormirii Maicii Domnului, chiar cand Voda Brancoveanu Constantin, Domn Roman si Domn Crestin implinea 60 de ani. Dureroase amintiri! - dar atat de Sfinte!
Pentru rugaciunile placutilor Tai Martiri Brancoveni , Domne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi!

In aceeasi perioada pe tronul Moldovei era inscaunat domnitorul carturar Dimitrie Cantemir.

Nu a fost genul de erou innascut dar a lasat mostenire culturii romane, si chiar culturii universale, cateva scrieri de mare valoare, dintre care cea mai cunoscuta este "Descriptio Moldavie (Descrierea Moldovei)"; iar alaturi de ea cel putin la fel de valoroase sunt " Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul", "Istoria Imperiului Otoman" sau "Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor", alaturi de alte mari tratate filozofice sau istorice ale vremii.

Intre timp din randul taranilor oropsiti din Transilvania se ridicau capetenii locale ce indemnau oamenii la luare de pozitie inpotriva asupritorilor straini sau autohtoni. Un astfel de personaj devenit legendar pentru sufletul neamului sau a fost Haiducul Grigore Pintea, cel "venit in fire" dupa ce un timp a slujit in oastea imperiala austro-ungara.
Atat de iubit a fost de oamenii din zona Maramuresului incat nu s-a putut sa nu intre in folclorul poporului roman.



... iar cinematografia noastra nu a ramas nici ea datoare, folosind talentul si iubirea de autentic a artistilor nostri, avandu-l in centru pe marele nostru actor Florin Piersic. Va multumim , maestre!



Oare cine nu a lacrimat ori de cate ori a vazut finalul dramatic al filmului "Pintea"? Sau ce copil care vazand creatiile cu subiecte istorice ale cinetografiei nostre nu a visat ca atunci cand se va face mare o sa devina voievod sau haiduc?:) O spun din propria experienta:)

Cum anii treceau incet, iar robia la straini era din ce in ce mai grea, din randul taranilor iobagi din Transilvania s-au ridicat alte capetenii care au indemnat oamenii la rascoala impotriva celor care le asupreau vietile. Cele mai cunoscute capetenii ale rasculatilor din Tara Motilor au fost si vor ramane pentru totdeauna: Horea, Closca si Crisan

Barbatia lor si curajul trait firesc chiar si in fata mortii, i-au facut sa ramana exemple nemuritoare ale tariei de caracter specifica taranului roman. Iar Horea prin vorbele lui a lasat un adevarat testament moral si sufletesc urmasilor.


Regretatul actor Ovidiu Iuliu Moldovan parca a fost nascut pentru acest rol... si pentru multe altele.

Pentru generatiile urmatoare, chiar si dupa tragicul sau sfarsit , Horea a ramas ca un punct de referinta in gandirea si viata taranului roman autentic.



Chiar si in zilele noastre Poporul Roman nu l-a uitat pe marele Horea, si adesea i-a inchinat creatiile sale de suflet.



Nu peste foarte multa vreme Tarile Romane au fost framantate de revolutia de la 1848, iar unul din reprezentatii de frunte al ei, un adevarat suflet al evenimentelor din Ardeal, a fost cel numit cu atata drag de oameni "Craisorul Muntilor" , pe numele lui adevarat Avram Iancu.

Aflat permanent in mijlocul oamenilor si al evenimentelor el se bucura de marea dragoste a romanilor care nu au intarziat sa-l aseze frumos in creatiile lor populare pastrate pana in ziua de azi.



"De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii" - "Scrisoarea a lll-a" - de M. Eminescu

Dar oamneii mari din istoria Tarilor Romane nu incetasera sa mai apara.

Intre timp in celelalte tari romane surori, Moldova si Tara Romaneasca , gandul Unirii celor de un neam, de un grai si de o credinta stapanea mintile si inimile oamenilor.
In Moldova domnea acum Alexandru Ioan Cuza...

...casatorit cu Elena Doamna, cea care in pofida vietii sale zbuciumate si destul de grele a ramas o adevarat doamna in memoria si inimile romanilor.
Domnitorul avea obiceiul de a asculta parerile tuturor celor interesati de bunul mers al tarii, asa ca ajungeau sa-si spuna parerile toti cei doritori "de la vladica pana la opinca". Din randul taranimii s-a ridicat chipul unui roman ce parea ca vietuia de pe timpul razasimii Sfantului Stefan cel Mare, un om de o intelepciune specifica Poporului Roman bine asezat in vatra lui. Prin vorbele de duh acest taran roman, pe numele sau Ion Roata, a rams si el in amintirea poporenilor de acolo si de pretutindeni, de atunci si de acum.

Iar ceatorii de versuri si melozii neamului nostru nu l-au dat uitarii pe inteleptul taran moldovean si ori de cate ori se ivea prilejul aminteau de... Mos Ion Roata


Valeriu Penisoara - Cuvantul lui Roata catre Divan

Astfel ca dupa multe greutati s-a ajuns ca la data de 24 ianuarie 1859 sa se infaptuiasca Unirea Principatelor Romane,...

... desfiintandu-se astfel granita dintre Moldova si Muntenia, separate de Milcovul lin curgator care de fapt ducea la vale doinele de dor si instrainare ale fratilor de pe ambele maluri.


Atunci bucuria romanilor nascuta din asteptarea de veacuri a acestei clipe a nascut preafrumosul cantec "Hora Unirii" pe versurile marelui invatat si pion marcant al evenimentului alaturi de alti mari romani, poetul Vasile Alecsandri.

Dincole de Carpati, in Transilvania romanii ardeleni se bucurau de reusita fratilor lor de peste munti, dar tanjeau dupa gandul Unirii cu acestia. Era un obicei din stramosi care se pastreaza pana in zilele nostre, ca oamenii cu oarecare stare sa umble prin tara, pe la targuri, sa schimbe roadele muncii lor de pe un an de zile pe alte produse sau pe bani. Si ca se intelegem mai bine cum era viata inaintasilor nostri in acele vremuri, confruntati atat cu birurile ce trebuiau platite domnilor dar si cu viata aspra din creierii muntilor unde pericolele pandeau la tot pasul, mi-am luat indrazneala sa rostesc o poezie numita "Pe plaiul muntelui" - de George Cosbuc, pe care o folosesc si in programul meu artistic "Povestea lui Gheorghe Mot"
Florin Nan - "Pe plaiul muntelui" de George Cosbuc

Asculta mai multe audio soundtrack



Dar ca o dovada ca nu numai ardelenii erau doritori de Unire cu fratii lor de peste munti ci si romanii din Principatele Unite visau la Unirea cu Transilvania sora, multi reprezentanti ai intelectualitatii si culturii din Moldova sau Tara Roamanesca pastrau legaturi stranse cu locuitorii din Ardeal. O foarte buna relatie era intre reprezentatii societatii Junimea si Scoala Ardeleana. Iar compozitorul bucovinean Ciprian Porumbescu


si-a prezentat opera sa "Crai Nou" nu in Iasi sau Bucuresti unde a fost respins, ci la Brasov orasul care l-a primit cu bratele deschise.
Iar pentru marea sa dragoste de neam si Tara, Ciprian Porumbescu a fost chiar inchis de autoritatile de atunci, asa cum emotionant se poate vedea in filmul dedicat vietii si operei marelui compozitor interpretat extraordinar de domnul Vlad Radescu.



Intre timp romanii ardeleni dornici de libertate fugeau prin munti cu gandul de a porni lupta de eliberare de sub jugul strainilor, ce de sute si mii de ani pusesera stapanire pe Transilvania dreptmaritoarea, careia de-a lungul istoriei ii daramasera bisericile si manastirile ortodoxe atacand Sfintele Lacasuri folosind chiar cumplitele focuri de tun.
Si de acolo din padurile Ardealului romanii se incurajau , nadajduiau si de rugau la Dumnezeu de la care primeau putere si bucurie actului drept ce urma sa se implineasca, manifestat asa cum bine ii sta romanului prin cantec.
Nicolae Furdui Iancu - Doamne,ocroteste-i pe romani




Iar femeile ardelene ramase acasa innaltau si ele la randul lor rugaciuni catre Cer , rugaciuni ce imbracate intr-o forma noua artistica au ramas in memoria neamului nostru pana-n ziua de astazi
Sava Negreanu Brudascu-Doamne , Ocroteste-i Pe Romani


Si iata ca nu trecu mult timp pana sa se auda rasunand in toata tara, dar mai ales pe teritoriul Principatelor Unite, cantecul ce-i indemna pe tinerii chemati la oaste sa treaca muntii pentru a sari in ajutorul fratilor trasilvaneni.



Cine poate spune cat entuziasm trezea acest indemn in inimilor bravilor ostasi romani?
Si astfel dupa lupte grele, cu multe pierderi de vieti tinere si nevinovate, ca jertfa ce se cuvenea pentru un ideal atat de mare si Sfant, s-a reusit eliberarea Ardealului de sub fortele de ocupatie.
Nu stim cand a fost o bucurie mai mare in sufletele romanilor decat in acele zile? Poate doar atunci cand la Alba -Iulia,

in data de 1 decembrie 1918, zi aleasa parca special a fi imediat dupa ziua de praznuire a Sfantului Apostol Andrei , crestinatorul Poporului Roman...

...reprezentanti ai mai multor zone ale tarii s-au strans pentru a participa la realizarea marelui a vis din totdeauna al romanilor: Marea Unire.

Era visul de aur al romanilor de pretutindeni, din actualele sau fostele teritorii ale Romaniei impodobite frumos in cele trei culori ale drapelului national.

Sunt sigur ca si acum se mai varsa lacrimi curate de suflet romanesc oriunde in lumea asta se traieste si se simte in duhul curat si martiric al poporului roman.
S-au strans in acea Sfanta zi la Alba -Iulia romani din toate colturile tarii. Toti pentru a se uni sub o singura stema regala.

Erau sositi reprezentanti ai tuturor zonelor ale noului stat Romania Mare pentru a se bucura si a canta cu totii atat de iubitul si doritul cantec
Hora Unirii




S-au bucurat trimisii din Arad ..., ... si din frumoasa Bistrita...


...din impaduritul Brasov..., .... si din insoritul Bucuresti...


... din neinstrainata Poiana... , ... si din pastoralul Sibiu...


... si din toate colturile tarii... Au venit cu totii manati parca de un dor ganditor acela de a duce la bun sfarsit gandul Mantuitorului Hristos descoperit in Gradina Ghetsimani, cand inainte de Sfintele Patimiri s-a rugat Tatalui Ceresc ca toti cei de o credinta (si de un neam) sa fie Una "...asa cum Noi Una suntem".

Iar ca o marturie documentara a acelor zile de efervescenta populara putem urmari un scurt fragment dintr-un material mai larg facut de romanii iubitori de romani.



Nu dupa foarte multa vreme dupa aceste fericite momente din viata unui neam, imnul de stat a devenit atat de cunoscutul si invioratorul "Desteapta-te Romane", ce cu drag il ascultam atat de Ziua Nationala dar si cu alte ocazii cand e reprezentata Tara noastra Romania.



Si pentru ca scanteia Unirii a pornit din Basarabia sora, iar acum suntem la momentul dedicat simbolului national , nu putem uita de imnul tarii surori ce are un titlu infiorator de frumos "Limba Noastra", si care merita ascultat cu drag ca si cum ar fi cel de al ll-lea imn al Romaniei.



Dar taranul roman... dupa bucuria traita in cetatea eterna a Ardealului, Alba - Iulia,... se intoarce trudit ca dupa sute si mii de ani de lupte pentru neatranare si Unire, la casa lui uitata parca in parasire, ce-l asteapta cu peretii albi lucind din departare... Cel mai frumos a descris momentul acesta al intoarcerii acasa, intrat parca in fiinta neamului nostru, marele poet si marele roman, de curand mutat la cele vesnice , maestrul Adrian Paunescu, ale carui versuri sunt miscator innobilate de vocea venita din parca acele vremuri a lui Stefan Hrusca.


Stefan Hrusca - Intoarcerea Taranului

De atunci si pana astazi , la fiecare 1 Decembrie romanii simt chemarea Ardealului, a Unirii retraite periodic si a cetatii Sfinte poporului roman Alba Iulia.



Drumul pana acolo din orice colt al tarii obliga duios la o calatorie prin frumos tinut al Tarii Motilor. Si cum poate fi aceasta calatorie mai placuta decat ascultand inegalabilul taragot al unui dintre reprezentantii artistilor instrumentisti transilvaneni , Domnul Dumitru Farcas?



Romanul odata ajuns in aceste locuri pline de istorie si suflet romanesc, intaleste an de an manifestarile de bucurie sarbatoreasca pregatite cu multa dragoste si bun gust artistic.




La orice pas, fie in aer liber , fie in salile de spectacol pregatite special, oamenii isi reamintesc si retraiesc momente din istoria zbuciumata a poporului roman.




Pentru ca deja Sarbatoare Intrarii Maici Domnui In Biserica a trecut,

si traditia da liber la colindat:), romanul venit in acest pelerinaj la Alba -Iulia coplesit duios de profunzimea trairilor sufletesti ce tin de patriotismul firesc al oamenilor acestor locuri invidiate si dorite de multi, simte inlauntrul fiintei sale cum incolteste , creste si infloreste fiorul cantecului cu valoare de colind dedicat atat de iubitului si incercatului Ardeal.




Trudit dar bucuros de aceasta noua intalnire cu stramosii, pentru ca in acele momente Eminescu ne marturiseste ca "Timpul mort-si-ntinte trupul si devine Vecinicie", ajuns acasa... cu aceleasi gesturi ostenite ramase din veac, taranul roman indiferent ca traieste la oras sau la sat:), are convingerea ca si anul acesta , acolo... la Alba-Iulia... a retrait clipele sublime impreuna cu toti inaintasii sai, care cu cateva veacuri inaite la intrarea in cetate - cand intors de la Suceava lui Stefan cel Mare si Sfant , dupa ce a unit toate cele trei tari sub o singura domnie simbolizata de un buzdugan cu trei peceti, Mihai Voda cel Viteaz poposea din nou in inima Transilvaniei - il intampinau pe marele voievod asa cum se cuvine sa-i fie facuta primirea unui domn si eliberator. Cinematografia nostra din nou a lucrat cu mare cinste si noblete, si chiar daca interpretii s-au schimbat, cum e cazul domnului Victor Rebengiuc, calitatea a ramas nemodificata. Va multumim!




La Multi Ani, Romania! La multi ani tuturor romanilor!
Doamne ajuta!

joi, 11 noiembrie 2010

Pelerinaj in Moldova si Ucraina. "Povestea lui Gheorghe Mot" la Cernauti.

"Alo! Buna dimineata, Florin. Sunt Andrei de la A.S.C.O.R. Brasov. Ne-am cunoscut la Valea Plopului." ; "...Da... imi amintesc..."; "Vreau sa te intreb daca ai pasaport ca daca nu ai nu mai are rost discutia noastra:)" ; "..Da... , cred ca da, de fapt da am , da' nu prea stiu unde l-am pus" ; "Bine hai cauta-l si te sun eu peste vre-o doua ore sa-mi spui daca l-ai gasit pentru ca noi in noaptea asta pe la ora 1 plecam intr-un pelerinaj prin Basarabia si apoi in Ucraina la Cernauti si vrem sa te invitam sa ne prezinti acolo Povestea lui Gheorghe Mot"; "Da cum sa nu..." ... si uite-asa a decurs in continuare dicutia cu Andrei care-mi dadea informatii pe cat de imbucuratoare tot pe atat de coplesitoare iar eu naucit datorita "matinalului" telefon primit , mai exact cam cand se crapa de 11:)), incercam sa inteleg ce trebuie sa fac si unde sa alerg mai intai:)))
Dupa ce am inchis telefonul am inceput sa recapitulez ce mi-a zis si... "parca unde spunea Andrei ca trebuie sa spun eu programul?:)))... La Cernauti.." Si incet incet revenindu-mi din ameteala datorata faptului ca 11 e ora cand eu inca mai am ceva somn de recuperat:))) am inceput sa vizualizez locurile pe unde trebuia sa pornesc in urmatoarea noapte:)


Dupa inviorarea matinala si rugaciunile diminetii am dat buzna pe net sa vad macar cateva imagini din localitatea unde atati mari oameni de cultura si arta ai poporului nostru si-au facut studiile. O imagine ce-mi transmitea parca parfumul acelor vremuri a fost ...

"Frumoase locuri; 'Abia astept sa ajung acolo!" Iar meleagurile acestea erau pe vremuri ale noastre.
Pasaportul fiind dibuit cu mare repeziciune , aproape mai mult iesindu-mi el in cale decat sa-l gasesc eu, incet incet ceasurile s-au scurs si a venit ora de plecare spre Brasov. De data asta cu un tren de seara frumos luminat si atat de lejer in care m-am simtit ... ca la repetitii :), pentru ca nu am ratat prilejul de a ma da putin in spectacol de unul singur prezentand "Povestea lui Gheorghe Mot" canapelelor tacute si ascultatoare:) ... E o meteahna a mea mai veche de pe vremea studentiei aceasta de a face repetitii in tren, numai ca atunci in trenurile de la Bucuresti la Ploiesti oricat ma straduiam sa nu observe nimeni faptul ca eu spuneam texte in gand, surprindeam priviri usor speriate ale calatorilor care probabil observau cu ingrijorare cum un "individ":)) tot marunteste din buze si face diferite grimase:))
Dupa 3 ore de leganat usor in personalul de Brasov am ajuns in cetatea vechilor mesteri din Tara Barsei la o ora cand orasul luminat de electricitatea becurilor stradale are un aspect cu totul aparte. Dupa vitaminizarea de rigoare cu citricele luate de la magazinele din gara am ajuns la sediul deja cunoscut al A.S.C.O.R.-ului de sub Tampa. Erau deja acolo mai multi tineri... de toate varstele:), si rand pe rand pe langa cei doi parinti de la Sfanta Manastire Oasa de care de atatea ori auzisem vorbindu-se, veneau si altii de la diferite filiale din tara dornici sa pelerineze prin fostele tinuturi romanesti cunoscute acum ca fiind Basarabia - sau Moldova cum oficial i se spune - si Bucovina de nord ce apartine acum Ucrainei.

Dupa ce ne-am imbarcat in autocarul incapator si modern ce urma sa ne poarte la intalnirea cu reprezentantii A.S.C.O.R.-urilor din aceste tari , mangaiati usor de vantul artificial ce pornea din tavan m-am decis sa recuperez orele de odihna chiar asa in pozitia de "veghe"- intepenitoare la care eram sortit:) Parerea mea a fost ca deja am alunecat pe taramul viselor si leganatul autovehiculului nu face decat sa-mi indulceasca calatoria dar... brusc ma lipesc cu fata de spatarul scaunului din-naintea mea si usile se deschid ... "Atat de mult am dormit?.... Deja am ajuns la granita?...Dar am avut impresia ca au trecut doar cateva secunde" De fapt chiar asa era ca dupa primul viraj a oprit la Libraria Predania pentru a se cumpara carti pentru cei ce ne asteptau peste Prut.


"O Librarie pentru Trup si Suflet" - asa o numeau ce ce-i trecusera pragul . "Are carti duhovnicesti si produse naturiste"

Linistindu-ne dupa iuresul cumparaturilor ne-am lasat din nou in voia soferului pe care ca orice navetist cu state vechi ce ma aflam de la prima cheie l-am simtit de mare incredere.

Cerul Ardealului ne calauzea frumos cu luceferii sai luminosi ce zambeau discret si ne bateau usor cu razele lor racoroase in geamurile autocarului. Dupa vre-o jumatate de ora de mers am ajuns intr-un satuc ce nu stiu daca mai apartinea judetului Brasov sau intrasem deja in tinuturile secuilor dar apropiindu-ne de biserica ortodoxa unde slujeste un preot cu adevarat misionar ce am inteles ca are - sau aveau la inceput - un singur enorias de credinta dreptmaritoare. Aici in toiul noptii la 2 si ceva am participat la cea mai inedita slujba de pomenire a sufletului unui adormit, data fiind ora destul de neobisnuita pentru un "practicant atat de caldicel" ca mine:)





Infrigurati - treziti - adormiti - uimiti - obositi si bucurosi ne-am predat iarasi leganarii cand mai line cand mai bruste a autocarului. De mult nu mai experimentasem o asemenea odihna dezechilibrata :) in care sa ma sprijin nesigur si mereu schimbator cand pe speteaza canapelei mele , cand rezemandu-ma cu capul de cea din fata, cand lovind usor geamul din dreapta , cand alunecand spre Cristi care se starduia si el din rasputeri in stanga mea sa-si fixeze un centru de greutate cat mai exact:) dar fara prea mari sanse de reusita incat ajunsesem la un moment dat sa fim amandoi intr-o pozitie de vechi camarazi de arme harjiti in lupte indelungate cu inamicii reprezentati de mijloacele de transport public:))Probabil la o frana mai brusca sau la o mica denivelare in asfalt am deschis ochii si privirile ni le-am plimbat pe usoarele coline moldovenesti ce ne purtau pe unduirile lor ca talazurile unei mari de diferite culori catre orasul Bacau ce ne astepta zambind in primele raze ale soarelui diminetii.

Asta asa ca tot vorbeam mai deunazi cu o prietena din orasul de pe Siret care ma intreba daca am fost vreodata in Bacau:) Neasteptata intamplare. Dupa obisnuitele intrebari de dimineata "Cand oprim? :)De ce nu oprim acum?:)"; "Lasa ca oprim la primul PECO" ... ne trezim ca rulam ametitor pe soseaua ca-n palma ce serpuieste pe langa iazurile , hanurile, padurile si dealurile din apropierea cochetelor localitati ce ne vestesc apropierea frumosului si inmiresmatului centru cultural, artistic , eclezial si administrativ care de cateva veacuri este "casa" Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Paraschieva - Iasul. Dor imi era sa-l revad. Si dor inca mai imi este. Amintiri frumoase ma leaga de aceasta Florenta a Romaniei. De aici am mai cules cateva persoane cu suflete frumoase ce au dorit sa se alature acestui pelerinaj si care ne asteptau in dimineata verde a "dulselui targ al Iesilor":)

MOLDOVA
Dupa asteptarea de rigoare care s-a dovedit a nu fi una foarte lunga am trecut vama dincolo in Moldova. Parca si peisajul si atmosfera se schimba. Cum? Nu pot spune dar e altceva. Poate starea sufleteasca sa fie de vina dar simti parca si in aer ca e ceva schimbat. Sunt tot ai nostri insa ... de dincolo de Prut. Mai fusesem de cateva ori in Basarabia si de fiecare data am avut aceasi stare. Acum m-am multumit sa las analizele pentru altadata sa privesc peisajul ivit pe fereastra.


Privesc si imi explic vazand natura inconjuratoare de unde vine talentul artistic al poporului moldovean. Am avut de cateva ori ocazia sa constat abilitatile si aptitudinile ce tin de arta spectacolului detinute de fratii nostri de peste Prut. Sunt ceva... extraordinar. Fara sa ma feresc de vorbe sunt sigur ca aici contribuie si influenta slava care din punct de vedere al trairilor afective merge de fiecare data pana la extrem.

Drumurile sunt parca fara sfarsit amintind de imensitatea imperiului sovietic care pana nu demult se intindea si peste aceste tinuturi.
Linistea si gandurile personale mi-au fost intrupte de: "Florin , te rugam vino in fata la microfon si vorbeste-ne putin de ce ne-ai pregatit" Putin luat cam pe nepregatite pe drumul din spatele autocarului pana in fata la microfon am trecut printre randurile prietenilor ascor-isti care repetau cantece frumoase patriotice cu referire la trecutul de marire al celor doua tari surori si care-mi aminteau de frumoasele manifestari cultural - artistice denumite pe vremuri Cenaclul Flacara.

La microfon am luat locul unei doamne profesoare ce dupa accentul unduios am dedus ca este din zona si care ne recitase cateva poezii de mare frumusete literara si privind pe fereastra la ceea ce se derula pe langa noi cu viteza autocarului le-am "povestit" ceea ce urmareste programul meu artistic "Povestea lui Gheorghe Mot"

Imi amintesc si de cateva aplauze oferite incurajator de toti prietenii ce ma ascultasera pret de cateva minute:) si in intentia mea de a-mi relua locul in spate am trecut printre acorduri de chitara si probabil vre-o sticluta de apa cazuta din greseala de la locul ei:)

Dupa lupte indelungate cu aerul conditionat care fie era prea viforos fie se cerea folosit pentru a alunga zapuseala ce statea la "cotitura" sa ne acapareze am ajuns in orasul Balti unde in afara ca i-am "cules" pe Andrei si pe Ecaterina, am facut si o binevenita pauza de relaxare si dezmortire asezonata:) cu cateva fructe si alte cateva bunatati:) oferite cu generozitate de oameni cu suflete mari din grupul nostru, ce daca as fi fost Richard al III- lea cu siguranta le-as fi cerut dand la schimb regatul cu tot cu cal:))-putere:)


"Haideti ca mai avem drum lung de facut si mai avem de vizitat si cateva locuri interesante" Autocarul a pornit iarasi ca un modern vapor transoceanic de mare putere si viteza si tot ceea ce ne aparea in fata ochilor parea ca se deruleaza pe ecranul unui cinematograf.





Dupa cateva suceli din motive de necunoastere a drumului si lipsa a indicatoarelor am ajuns intr-un tarziu la unul din punctele de interes stabilite de la inceput de organizatori impreuna cu toti participantii: Manastirea Tipova. Ca mai toate locasurile de cult ortodoxe din Basarabia si Manastirea Tipova e pe stil vechi.
Miscandu-ma mai lent decat ceilalti am observat cum toti dupa ce s-au inchinat in biserica pe la sfintele icoane mergeau undeva in spatele Celui Rastignit in culori slave Ce ne-a binecuvantat pelerinajul in urma rugaciunilor rostite in masina de catre cei doi parinti de la Manastirea Oasa, si am vazut ca nu departe se deschidea o vale larga si ametitoare data fiind inaltimea ei neasteptata unde serpuia linistit ca un rau al vietii locuitorilor de pe aceste meleaguri Nistrul cel atat de drag romanilor din toate vremurile. "Acolo e Transnistria Cea atat de dorita de multi" . Nu pot sa spun ce trairi am avut fiecare la vederea acestui tinut ce parca inca mai respira istoria veche a poporului roman. Poate ca cel mai mult ne poate "spune" privirea unui dintre parintii veniti cu noi , ceea ce imi intareste convingerea mai veche ca adancul tacerii monahilor uneori ne poate lamuri in multe necunoscute si cautari.
Coboram incet si cu grija pe cararea plina de pietre de pe malul abrupt avand de partea stanga adancul ametitor al unei foste mari preistorice ce acoperea totul inainte si pe unde acum se plimba puternicul si linistitul Nistru. Peretele din dreapta dupa spusele ghidei noastre este alcatuit dintr-un soi de roca in care isi sapau adapost vechile animale marine.
"Mai departe vom da de vechi asezaminte monahale sapate direct in stanca" "Impresionant" . Dupa putinele detalii retinute de mine ar fi cea mai veche asezare de felul acesta din... Europa? ... din lume? Oricum cei impreuna cu care am fost aici si vor citi ceea ce cu indrazneala am postat vor aduce copletarile de rigoare prin comentariile din subsolul articolului.
"Oare cati traitori se vor fi sfintit aici prin osteneli stiute numai de ei si de Dumnezeu?"

Pe aici primeau lumina materiala si isi indreptau privirile incetosate de privegheri si lacrimi ale rugaciunii catre Dumnezeu spre locurile unde traiau cei pentru care cu dragoste se rugau si de care nu se indepartasera decat pentru a se apropia si mai mult.Datorita amabilitatii Doamnei Mioara Tataru care mi-a mai imbogatit arsenalul de informatii, dealtfel aproape gol:), despre Manastirea Tipova cu care pot intregi imaginea Sfantului Lacas in modesta mea incercare de prezentare, pot adauga - copiind exact email-ul primit de la dansa: " Arhimandritul V. Puiu, în lucrarea sa “Mănăstirile din Basarabia”, editată în 1919 la Chişinău, menţionează: “Când şi de cine a fost înfiinţat acest schit, nu se ştie”. Se presupune că şi acest schit, ca şi toate peşterile săpate în malurile Nistrului a slujit creştinilor încă de prin secolul al XIII-lea.
De mănăstirea de la Ţipova sunt legate multe legende. Una dintre ele zice că anume aici Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia saVoichiţa. Alta spune, cum că aici, în această mănăstire s-a sfârşit viaţa poetul mitologic grec Orfeu, iar mormântul lui se află într-o nişă de la poalele cascadei, şi-l poţi recunoaşte după o lespede cu 7 găuri.
O fi aşa sau altfel, nu se ştie sigur. Un fapt însă rămâne incontestabil: schitul de la Ţipova întră în lista celor mai vechi, celor mai valoroase comori ale neamului nostru
. "

Intre timp soarele se grabea spre asfintit grabindu-ne si pe noi odata cu el si pictand frumos autumnal cu mangaieri de raze colorate toata imaginea ce cu mare generozitate ni se oferea:) Jos in vale serpuia calm in asteptarea noptii pentru a-si duce mai departe menirea de veacuri "Nistul lin ce-n valuri pierde, Al luceferilor sfesnici"- din Imnul Moldovei "Limba Noastra" de Alexei Mateevici.
Drumul de intoarcere spre manastire fiind de urcat a fost mai greu decat cel spre asezamintele rupestre dar cu un efort concentrat al tuturor dupa cateva minute eram in autocarul ce ne ducea spre locul unde urma sa innoptam, Manastirea de maicute Calarasova. Un foarte frumos si primitor asezamant monahal ce ne-a gazduit pana a doua zi dimineata.

"Buna dimineata:) Invioratoare primire:))"

Apa cu care facusem cunostinta inca de cu seara cobora direct de la izvorul ei din munte racoroasa si curata.


Dupa o scurta prezenta la Sfanta Liturghie oficiata intr-una din cele doua biserici ale Sfintei Manastiri, din motive de timp ne-am grabit sa ascultam pe "repede-inainte" ceea ce o maicuta cu rol de ghid ne povestea despre istoricul Sfantului Lacas si minunile savarsite la cele cateva izvoare tamaduitoare din apropiere.


Din dorinta de a lua contact cat mai bine cu apa binefacatoare am strabatut scurta distanta prin padure ce lega curtea Sfintei Manastiri de locul unde cele trei firisoare de apa susurau cristalin si imbietor prin spatiile amenajate curat si frumos de cei care s-au ingrijit de aspectul si intretinerea cat mai optima a apei datatoare de sanatate, racoare si alungatoare a arsitei.

Grabiti, multumiti si racoriti de atingerea apei ne-am intors pe acelasi drum spre Manastire unde ca toate gazdele primitoare maicutele ne-au invitat la micul dejun manastiresc. Dupa rugaciunea de multumire ne-am reimbarcat in "spatiul" nostru motorizat si plimbator:) cu destinatia apropiata si neaparat de vizitat : Manastirea Rudi.

Eu ca orice pantofar care se respecta:) si nu reuseste sa strabata caile batatorite de pelerinii autentici bine-nteles ca nu am fost in stare ca parcurg drumul sinuos, abrupt si alunecos prin vai si valcele de la debarcare pana la Locasul de inchinare. Am ramas aproape de autocar si la intoarcerea grupului am acceptat de bune toate cele povestite si oferite prin imagini fotografiate.

Dupa deja obisnuitele bunatati cu care eram rasfatati de oamenii cu inima mare din grupul nostru am demarat cu viteza cu care se putea la inceput pe un drum ce nici de tara dar nici autostrada prea pretentioasa nu se putea considera catre urmatoarea tinta pe harta noastra Cernauti.
Drumul si peisajul deja imi pareau cunoscute dupa atatea sute de km strabatuti prim Moldova, fara prea multe surprize in afara poate de "obiectul" ce in timpul celui de al ll-lea razboi mondial fusese donat de americani rusilor pentru luptele purtate impotriva trupelor germane iar acum pentru a nu-si pierde cumva importanta era folosit pe post de indicator rutier :), sau mai de graba pe post de busola care arata negresit doar Vestul:)) Sper sa nu fie decat o gluma mai putin reusita din partea mea!:)
Nu dupa multi km am ajuns la granita cu statul vecin care acum include si frumoasele plaiuri ale Bucovinei de Nord.

UCRAINA.
De cand am calcat pamantul fostelor noastre teritorii m-am simtit de parca as fi revenit acasa. Semana foarte mult cu ceea ce noi parasisem de vre-o doua zile. Casele, oamenii, aerul, toate parca-mi erau cunoscute. Daca nu stiam unde suntem as fi avut curaj sa sustin cu tarie ca ne aflam undeva in zona Sucevei.
Dupa clipele de incantare traite privind linistea si mangaierea formelor de relief am ajuns intr-o localitate unde am intalnit doi tineri reprezentanti ai nou infiintatului A.S.C.O.R. Cernauti. Tot aici am facut un mic popas la manastirea Boian, care spre rusinea mea nu stiu exact daca iprumuta si numele localitatii. Ramane de vazut ce vor spune ceilalti cand vor citi:)
Daca mi-a fost ceva in pelerinajul asta , apai mi-a fost sete:) Si cred ca nu numai mie judecand dupa cum am navalit cu totii la mica fantana din curtea Sfintei Manastiri poate si cu nadejdea de a pre-gusta din acea "Apa Vie din care cine va bea nu va mai inseta nicioadata"


Cum timpul... nu are timp de pierdut:) repede - repede dupa ce ne-am inchinat chipurilor zugravite pe sfintelor icoane din biserica am pornit catre locul pentru unde de fapt fusesem invitat cu treaba:) si unde avea sa se produca din nou "Povestea lui Gheorghe Mot" - Cernautiul.

Cum se lasase deja noaptea cand am ajuns in oras am amanat vizitarea lui pentru a doua zi si am tinut-o drept pana unde aveam sa intalnim un om cu o inima mare si calda ca o paine romaneasca adevarata si care era preotul de la Catedrala Romaneasca din Storojnet.

Am intrat cu sfiala in marea Biserica unde parintele, pe care eu l-am asemanat din prima clipa cu marele nostru povestitor Ion Creanga, impreuna cu alti credinciosi slujeau in slavona si cand am ajuns noi si in romana Slujba de Vecernia pentru ziua de Duminica ce urma.

Ca orice nou venit in Casa Lui Dumnezeu m-am asezat mai la o parte lasand oamenii sa se inchine la Sfintele Moaste prezente acolo si la frumoasele icoane puse spre cinstire. In momentul cand m-am asezat si eu la rand pentru a ma inchina studentii ascor-isti deja formasera un grup la strana ce dadea raspunsurile in limba romana potrivite cu randuiala de slujba. Sunt sigur ca mare bucurie l-a incercat si pe parintele dar si pe romanii de acolo prezenti in Biserica. De noi cei ajunsi ce sa mai spun...
Dupa savarsirea Vecerniei s-au cantat cantece patriotice pe care studentii le repetasera si le pregatisera tot drumul in autocar si ca o dovada de netagaduit ca emotiile nu au mai putut fi controlate am observat lacrimi de bucurie in coltul ochilor romanilor prezenti. Si chiar aveau de ce!


Si cum randuiala e ca dupa slujba sa fie si o agapa Parintele ne-a invitat pe toti intr-un loc cochet din localitate unde am fost cu totii rasfatati de gazde cu bunatatile autohtone:)
"Asta ce e?" ; "Dupa culoare cred ca e un fel de tuica ceva. Gusta sa vezi"; "Nu , inainte de spectacol nu pot...Nu obisnuiesc:).. da' stai sa miros putin... nu-mi dau seama... parca ar fi limonada:)"; "Nu va suparati ce e asta? "; "E suc de mesteacan , luati ca e foarte bun"; "Ooo , e chiar foarte bun! Suc de mesteacan obisnuiesc:)"
Dupa deja intratele in obisnuita rugaciuni inainte si dupa masa am fost condusi de Parintele la locul unde urma sa fim gazduiti ptr noaptea odihnitoare:)
Am ramas un pic surprinsi ca am mers ceva-ceva iar la un moment dat autocarul nostru s-a oprit , usile s-au deschis iar noi am fost ... invitati sa coboram si sa mergem pe jos distanta de cateva sute de metri ramasa pentru ca drumul era destul de rau, se urca destul de abrupt si serpentinele faceau de-a dreptul imposibil accesul masinilor de asa mare gabarit ca cea care ne adusese pe noi pana acolo si care speram sa ne intoarca cu bine acasa.
Dupa ce am parcurs drumul serpuit si incantator prin mijlocul padurii de brazi, pentru ca ajunsesem intr-o regiune muntoasa luminata de stelele cerului de toamna cernauteana am ajuns in apropierea unui... "Ce-o fi asta?" ; "Hotel , cred" ; "Aici innoptam?" ; "Haide-ti , intrati fara frica , gazdele 'abia ne asteapta"
Ne-am luat inima in dinti si am intrat:)
"Foarte frumos"; "Nici nu ne asteptam"; "Urcati sa va alegeti camerele" ; "Dar al cui e?" ; "Proprietar e un roman care a vrut neaparat sa va gazduiasca peste noapte" ; "Foarte frumos... Multumim mult!"

Pe la etajul trei am gasit si o sala de conferinte " E buna asta sa tii spectacolul?"; "E perfecta"
"Hai coborati acum ca gazdele noastre v-au pregatit si o cina bucovineana asa ca vedeti cum faceti si nu-i refuzati:)"
Mergand pe principiul ca doua batai intr-adevar strica dar doua mese niciodata ne-am "sacrificat" si am onorat invitatia la ce-a de a doua cina pe acea seara:)

Bunatati... Bunatati... Bunatati...:) Si toate traditionale. "Un pic de vin ? hai ca e din asta de aici e foarte bun"; "Nu multumesc , inainte de spectacol nu obisnuiesc:) Dar acolo ce e?"; " Apa minerala , e foarte buna. Vrei un pic?"; "Da ,apa minerala inainte de spectacol... obisnuiesc:)))" Dar vroiam si noi sa-l vedem pe cel din a carui marinimie ne desfatam cu atatea bunatati si bunuri:) Eu cel putin ma asteptam sa apara un domn inalt tuns scurt , intr-un costum inchis la culoare si de ce nu.... aaa nu cu ochelari de soare nu:)) Poate multi gandeau ca mine sau poate eram unicat:), nu stiu , cert este ca am foat foarte ... uimit si frumos impresionat de neasteptata aparitie ca la un semn ce-i deschise calea ... "... un batran atat de simplu , dupa vorba dupa port". "Dansul este proprietarul. Un roman adevarat , mare iubitor de tara si de neam." Se putea observa lesne dupa decoratiile ce-i impodobeau pieptul ca locas al sufletului iubitor al poporul din care isi tragea radacinile.
Ca orice roman adevarat ospetia intiparita in intraga sa fiinta ceea ce-l indemna sa treaca pe la fiecare sa ne cerceteze daca suntem cu adevarat multumiti si gata sa raspunda nevoilor fiecaruia.
Dupa a doua cine din acea seara ne-am strans cu totii in holul hotelului si cu multa emotie atat de partea gazdelor cat si a oaspetilor s-au cantat vechi cantece romanesti ce starneau si in acelasi timp alinau dorul de tara si de inaintasi.



Eu din pozitia strategica ce mi-o ocupasem am intrezarit iarasi micutele perle ale emotiilor scanteind discret in privirile celor carora dorul de tara le ocupa intraga viata. Iar Tara venise acum aici prin frumoasele cantece ce tulbura si alina sufletul romanului.


Deja se facuse tarziu. Era trecut de 10 seara iar oboseala se citea pe chipurile tuturor. "Oare voi putea sa-i tin atenti la spectacol?" Niciodata nu am fost pus in situatia de a prezenta vre-un program de al meu unor oameni truditi de drum si care mai degraba se gandeau la o odihna binemeritata in paturile relaxante din camerele pregatite specific anumitor regiuni geografice decat la versurile rostite de un biet actor la o ora atat de inaintata. "V-a fi foarte greu. Doamne ajuta!"

Ceilalti "parteneri de scena":) cu care mai colaborasem si cu alte ocazii pareau nerabdatori sa incepem ceea ce-mi dadea curaj:)

Incet-incet "publicul" binevoitor si-a facut aparitia in sala de spectacol si pana am reusit sa mutam vre-o doua mese pentru a face un pic de loc pentru actori:), pana am impartit textele celor care s-au oferit potrivit traditiei:) sa participe la recrearea "Povestii..." , pana cand toti s-au asezat cat mai comod pe locul sau... HELBU... :) asta inseamna in termeni teatrali Intuneric Bezna...:)) Asta e tot ce lipsea . "Aaaaa , nu stiam ca ai si regie la spectacol:))"; "Da am dar sper sa nu dureze prea mult". Imediat a inceput o forfota prin tot hotelul sa se descopere scurcircuitul care si-a permis sa intervina in regia spectacolului:) Daca era dupa mine as fi asteptat pana se repara sau pana se facea un pic de lumina , pentru ca oricum "spectatorii" aprinsesera luminile la telefoane pe post de mcro-reflectoare:)) iar gazdele angajate ale hotelului chiar daca nu intelegeau romaneste si-au dat seama de incercarea de care cel putin eu am parte si s-au grabit sa ne ajute cu un fel de felinare . "Hai sa-i dam drumul asa ca deja e tarziu si maine ne trezim foarte dimineata"- se aude glasul Parintelui Pantelimon de la Oasa care in intunericul coplesitor nevazandu-i chipul puteai foarte usor sa-l confunzi dupa inflexiunile vocale cu vrednicul de pomenire Parintele Teofil Paraian cel al carui ucenic, daca am inteles bine, a si fost. Ne mai avand incotro a trebuit sa fac ascultare si cu convigerea ferma ca peste foarte putine minute v-a trebui sa vorbesc din ce in ce mai incet pentru a nu tulbura somnul celor prezenti:) am "ridicat cortina":)... Am spus o propozitie... a doua... si inca vre-o doua - trei cuvinte si ... baie de lumina:)))... "Doamne-Ti multumesc!" -strig din toata puterea inauntrul fiintei mele catre Dumnezeu Care S-a milostivit de noi si mai ales de mine nefericitul si a mai spus odata, la scara mica e adevarat, ca atunci in zilele creatiei "Sa Fie Lumina". Acum pot spune ca spectacolul era deja pe jumatate facut:) Mai trebuiau doar vorbele rostite ... si gata:))

Totul decurgea firesc si linistit dar nu intr-atat de calm incat sa-i pierd in lumea viselor, ci schimband usor tempoul asemeni unui aparat automat cu care se antreneaza tenismenii dar care in loc de mingii arunca ... versuri:) Oamenii ascultau , radeau , mai si cascau - firesc as zice dat fiind momentul de desfasurare al spectacolului , iar noi pe scena ne impleteam armonios poeziile cu povestirea si cu legaturile necesare fiecare la timpul cuvenit.

Prima careia ia venit randul a fost Simona care a rostit "Mama" de George Cosbuc.




Sensibil si frumos!



Ascultatorii au rasplatit generos cu aplauze.

Impletind versurile cu proza am ajuns la momentul potrivit sa-l invit pe Cristian sa spuna poezia "Pastele" - de Vasile alecsandri.


Generozitate din nou din partea auditoriului.

...Au mai venit si Andrei ... si unul din cei doi frati gemeni
...

A fost si prietena noastra Aneta din Alba Iulia dar din nu stiu ce cauza nu apare in fotografie, si intors din cursele ostenitoare de prin tot hotelul pentru a rezolva defectiunea aparuta la circuitele electrice a ajuns la timp sa-si rosteasca "Semnul Crucii" de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul si Andrei Mic unul dintre sufletele mari ale A.S.C.O.R.-ului Brasov.

Cu riscurile la care numai voluntariii se pot inhama va indemn ... sau nu:))..., sa-l priviti evouand si pe povestitorul acestul spectacol si cel care facea si legaturile intre poezii.:) Ne-avand alte imagini am fost nevoit sa o atasez pe aceasta cu speranta ca in viitorul apropiat imi va parveni o alta imagine mai ... umana:)) Probabil ca aici spuneam "Cainele Ovreiului" de George Toparceanu:))



Fie vorba intre noi asta nu era poza de pus pe blog:)))... dar ... ma rog:) Cred ca e cel mai bun exemplu de cat adevar se ascunde in vorbele "Il chinuie talentul":)))


Gata am mai facut rost de una:). Pare un pic mai normala:) Aici nu mai stiu ce spuneam si cred ca si daca ma intreba cineva atunci tot n-as fi fost in stare sa raspund coerent:)

Un pic cam nebarbierit dar...era tarziu:)

Pe repede -nainte am reusit sa ducem la bun sfarsit spectacolul si ce ne-a bucurat cel mai mult a fost ca la sfarsit "spectatorii" ne-au marturisit ca le-a disparut somnul si le-ar placea sa le mai spuneam ceva:) Frumos! Multumim!

Cu laurii succesului "pe frunte" ne-am retras fiecare in camerele cochetului hotel dar nu inaite de a mai fi incantati si de sunetele scoase de viora unui baietel foarte talentat ce cu greu a rezistat pana la sfarsitul "Povestii..." si la indemnul mamei lui a cantat un pic pentru noi toti cei prezenti.

A doua zi dimineata pe la 6 dupa ce cu o seara inainte s-au starnit discutii destul de hotarate cu privire la dorinta fiecaruia de a vizita anumite obiective , unii inclinand pentru Manastirea Banceni iar altii pentru Cetatea Hotin , s-a luat hotararea echilibrata, definitiva si obiectiva astfel incat sa nu fie nimeni dezavantajat si am plecat spre ambele destinatii:))

Drumul de intoarcere de la hotel spre autocar a fost facut tot pe jos si tot pe intuneric incat daca am fi pusi sa povestim cum era peisajul cred ca nu ar putea nimeni spune mai mult decat ca s-au zarit cativa brazi pe marginea drumului inconjurat de padure iar stelele care cu o seara inainte ne intampinasera zambind acum dormeau si ele invelite de un strat protector de nori mai ales acum la o ora cand se spune ca e somnul cel mai odihnitor:)

In drum spre Banceni am oprit putin si la Sfanta Manastire Crasna pentru a ne inchina Icoanei Facatoare de minuni a Maicii Domnului, unde am intalnit multi credinciosi porniti de dimineata cu noaptea in cap pentru a participa la Sfanta Liturghie. Dupa ce ne-am organizat cat mai operativ pentru a nu intarzia prea mult am plecat mai departe spre renumita Manastire Banceni.

Drumul trecea iarasi prin Cernauti si din viteza masinii am reusit sa ramanem cu cateva imagini ale orasului unde pe vremuri a studiat poetul neamului nostru Mihai Eminescu.

Verdeata si lumina...!


Istorie si sfintenie...



Calatorind pe relieful frumos si primitor al Bucovinei de Nord am ajuns la ora potrivita pentru inceperea Sfintei Liturghii la Manastirea Banceni.

A fost o experienta unica participarea la Sfanta Slujba in Biserica Manastirii care pe cat e de mare pe atat sa dovedit de neincapatoare unde dupa traditie preotii slujitori au oficiat Sfanta Liturghie in slavona si romana. Probabail ca de mult timp nu am mai stat intr-un picior atat de mult ca ault ca in acea duminica frumoasa dar a fost minunat. Bine-nteles ca dupa slujba am fost invitati iarasi la agapa:), asta asa ca tot ma intrebam de ce eu nu am luat parte la asa ceva niciodata.
Acum nu mai ramanea decat sa plecam spre casa , dar nu inainte de a ne abate putin si pe la Hotin , la una din cetatile lui Stefan cel Mare si Sfant , poate cea mai bine intretinuta peste vremuri dintre toate. Din parcarea unde oprisem cetatea se inalta usor "pe varfuri" de parca ne facea semn sa o vedem mai bine ca e acolo si ne asteapta.

Nerabdatori am pornit cu totii inspre locul unde au trait, au luptat si au dainuit atatea generatii din Neamul Musatinilor.


Apropiindu-ne de nemuritoarele ziduri cand am intrat pe poarta cetatii aflata dincolo de santul de aparare am avut impresia ca intreaga cetate incepe sa se cutremure si parca avea tendinta sa se inalte spre cer... de fapt motivul adevarat era cantecul tinerilor ascor-isti dedicat Marelui Sfant Stefan domnitorul Moldovei. Pentru o clipa am avut impresia ca marele voievod ne v-a iesi in intampinare pentru a ne primi in casa lui.
Vorbele mele cred ca nu fac decat sa saraceasca frumusetea momentului.

Imaginea istoriei vii fata in fata cu generatiile




E vremea sa mergem . Parca nu se cade sa vorbesti cat te tine gura.
Langa cetate vechile drumuri pe unde cu sute de ani in urma zguduiau pamantul cu copitele lor ostile domnesti.

Privind si cetatea si Nistrul ai impresia ca au aparut amandoua in acelasi timp , ca sunt din veac si vor fi in veacul veacului
Parintele Pantelimon poate confirma. Nu degeaba am mers dansul pe zidul cetatii ce da spre marele si tacutul rau. Sigur acestea doua i-au spus ceva.
La iesire mai aruncam o privire spre dovada de necontestat a faptului ca neamul nostru a fost aici din cele mai vechi timpuri. Cetatea si bisericuta raman tinandu-se de mana amandoua spre bucuria sufletului marelui "Atlet al lui Hristos".
In drumul nostru spre casa tin minte ca am traversat la un moment dat peste raul Prut. Semn ca ne apropiam de "Gradina Maicii Domnului" .
Nu pot sa spun ca dupa doua zile nu ma incerca nici un dor:) Ba da , tot timpul am starea asta cand ies afara din tara.

ROMANIA
Odata cu lasarea serii am incheiat formalitatile vamale si am revenit pe teritoriul tarii noastre. Marturisesc ca m-am bucurat tainic inauntrul meu:) iar dupa cateva zeci de kilometri am ajuns in fosta cetate de scaun a Moldovei unde Marele si Sfantul Stefan Voievod e inca la mare cinste.
Luminile noptii imi erau familiare , chiar daca pana in orasul meu de resedinta Ploiesti mai aveam de strabatut jumatate de tara.
Aici am "debarcat" pe cei din zona sau care aveau legaturi feroviare mai accesibile si noi ne-am continuat drumul in linistea noptii pe soseaua ca-n palma si destul de libera Roman... , Bacau... , Ardeal... si pana la destinatia finala Brasov. Pe parcurs am profitat de pacea din autocar si am ascultat c.d.-ul ce l-am purtat cu mine toata aceasta calatorie si care asteptam sa iasa cat mai curand si pe piata ce contine cartea audio "Chipul Mamei". Trec peste detaliul ca ascultandu-l se doarme foarte bine:) efect de altfel resimtit si atunci in randul nostru dar e o auditie linistitoare despre perioada iconoclasta din Constantinopol. Dar despre asta voi vorbi alta data la timpul potrivit.- atunci cand v-a aparea pe piata.:)
Putin dupa miezul noptii cu ajutorul Lui Dumnezeu , pentru rugaciunile PreaCuratei Maicii Sale si ale Sfantului Andrei crestinatorul Romaniei a carui icoana Sfanta a fost tot timpul lipita pe parbrizul autocarului ca marturie a ocrotirii revarsate asupra noastra dar mai ales asupra celor destul de numerosi din grupul nostru care-i poarta numele, dar si cu indemanarea domnului sofer a carui rabdare cred ca a fost bine pusa la incercare cat despre oboseala cred ca a disparut cu totul ca notiune si stare din fiinta lui:), am ajuns acolo de unde plecasem cu 3 nopti in urma , la Brasov.

Lumina lui placuta de noapte ma ajutat sa trec usor peste racoarea destul de persistenta si din cauza oboselii in momentul coborarii langa gara. Am coborat mai multi atunci si ne-am luat ramas bun unii de la altii mai fugar sau mai atent.

Ce-a fost dupa aceea nu cred ca mai prezinta foarte mare interes , oricum cand am ajuns acasa dupa mai bine de 24 de ore de nesomn am simtit tarie de la Dumnezeu sa pot participa si la Sfanta Slujba cu ocazia prazbuirii Sfintilor Voievozi si Arhangheli Mihail si Gavriil ocrotitorii Sfintei Biserici pe care de vre-o 7 ani o frecventez cu mare drag.


Spun sincer ca nu aveam de gand sa scriu un articol despre acest pelerinaj atat de repede dupa terminarea lui, ci aveam in plan ceva pe care-l voi continua imediat dupa publicarea acestuia cu tema zilei noastre nationale de 1 decembrie si cu ocazia sarbatorilor de iarna dar ... asa cum spuneam in email-ul trimis mai noilor si mai vechilor mei prieteni ascor-isti impreuna cu care am vanturat lumea in aceste trei zile si ma destainuiam lor ca ... " Dupa acest neasteptat , inedit si prim pelerinaj al meu:) va marturisesc faptul ca la intoarecerea acasa cu forma scaunului de autocar "pecetluit" pe intreaga mea fiinta dihotomica:), am simtit o stranie mancarime in varful degetelor care in realitate e sindromul faptului ca tare as mai scrie ceva pe blogul meu despre aceasta frumoasa si de ce nu ostenitoare exeprienta:), pentru care va multumesc tuturor foarte mult incepand de la Andrei, Andrei, Andrei.... si cati Andrei mai sunt:) pana la copilasul ce ne-a cantat la viora intr-o tarzie noapte de toamna Cernautieana:)
Asa deci, si prin urmare... , ca sa nu o lungesc mai mult va rog fie-va mila de un biet suferind si purtator al virusului blogger-itului:) si ajutati-ma cu imagini foto si/sau video de prin locurile strabatute impreuna pentru ca mult prea putinele fotografii facute de mine cu telefonul mobil sunt aproape de prisos tinand cont ca oricum nu stiu sa le extrag:) de acolo.

Doamne ajuta!... Si ca un graitor exemplu al apartenetei mele independente de vointa proprie la Republica lui Caragiale ma semnez :
"Al dumneavoastra pentru totdeauna
Florin de la Ploiesti:)

Cred ca aceasta scrisoare poate tine loc si de incheiere:)
Va multumesc pentru companie si va astept si la urmatoarele articlole aflate deja in lucru.
Doamne ajuta!