asa cum s-a dovedit a fi de atatea ori si ma v-a inspira in incercarea mea de a povesti pe scurt cateva din acele momente petrecute acolo.
Sa spun ca am fost invitat e prea pretios, asa ca mai bine zic chemat sa sustin un mic recital de poezie in cadrul manifestarilor culturale desfasurate cu ocazia acestui targ. (Cand citesc ce am scris mi se pare ca am o exprimare cam didactica , dar asta e, de unde nu e nici nu se cere mai mult:))
M-am tot framantat ce sa spun , nu ca imi lipseste repetoriul dar vroiam sa fie ceva cat mai apropiat de tema olaritului. Pana la urma am ales si am adaptat un mic fragment din programul meu "Povestea lui Gheorghe Mot" plus ca am mai adaugat o poezie, descoperita intre timp,care vorbeste despre tainele artei olaritului.
Duminica dimineata , pe 16 mai , ca atunci in ultima zi a Tragului am fost programat sa merg , m-am trezit cu o stare destul de neobisnuita pentru de obicei as fi plecat la biserica. Eram programat la ora 13 asa ca am vrut sa fiu acolo mai devreme sa simt putin locul si atmosfera.
Cand am intrat pe poarta muzeului , pe scena improvizata in aer liber era un ansamblu folcloric de undeva din Moldova care incalzea un pic vizitatorii. Lucrul asta nu era rau deloc doar ca de pe un stadion din apropierea muzeului, unde se desfasura un fel de concurs cu premii pe teme fotbalistice si unde bine'nteles ca nu putea sa lipseasca muzica asurzitoare, navalea o harmalaie groaznica care aproape ca acoperea puterea instalatiei de sonorizare a muzeului. Asta chiar ca m-a pus pe ganduri:) Cum sa prezinti un recital de versuri afara, in aer liber, in zgomotul ala infernal si in invalmaseala creata de vizitatori cand si o mica adiere de vant poate darama tot ceea ce ca actor te straduiesti sa creezi? Mai prezentasem astfel de programe artistice dar numai in spatii inchise , cu oamenii asezati cuminti pe scaune care venisera special pentru asa ceva:) si cu o ambianta muzicala adecvata, dar o asa situatie ca acum nu mai experimentasem niciodata:)) "Doamne ajuta!":)
Dupa ce am luat legatura cu organizatorii si pentru ca pana la momentul meu mai era vre-o ora si jumatate m-am dus chipurile sa vizitez muzeul si targul de oale dar de fapt am cautat disperat un loc mai retras unde sa-mi mai repet putin ceea ce pregatisem:)) 
Si am gasit acel loc... langa bisericuta maramureseana de pe malul Lacului Herastrau . de fapt undeva bagat dupa ea , intre niste pomi - nici nu mai stiu ce erau:)- pe o cararuie chiar pe marginea lacului:) Nu mai tineam cont de turistii care treceau, fotografiau si probabil se mirau de unul care sta bagat dupa bisericuta , se agita stanga dreapta de parca n-ar gasi iesirea:)) , face niste grimase ciudate si parca tot vorbeste singur:)))
Probabil doar turistii japonezi au crezut ca fac parte din peisaj pentru ca pareau destul de interesati de ce faceam acolo , lucru care ma cam impingea sa le spun ca nu eu nu fac parte din expozitie si ca obiectele muzeului sunt cele din lemn:))))
In sfarsit dupa lupte grele cu toate cele ce-mi erau potrivnice : urletele cu numele castigatorilor de la tombola de pe stadion , cu frasuiala din jurul meu si cu telefoanele care vibrau in buzunar am reusit sa termin "repetitia":) Nu stiu daca mai linistit dar oricum m-am reintors la scena unde isi terminau reprezentatia cantaretii si dansatorii din zona Moldovei. Am aflat ca programul a suferit o mica modificare asa ca dupa un mic medalion al unui mester popular voi fi si eu intre un ansamblu folcloric din Teleorman si o interpreta din Maramures. Asta nu m-a deranjat cu nimic ba chiar mai castigam ceva ragaz sa ma integrez cat mai bine in atmosfera spectacolului si in spatiul de joc.
Cand credeam ca mi-am fixat totul in minte si doar mai aruncam o privire la expozitiile mesterilor olari a venit Doamna Corina Mihaescu, cea care ma adusese acolo, si mi-a spus ca momentul meu pica foarte bine pentru ca Muzeul Satului o sarbatoreste pe tanti Eufrosina Vicsoreanu din Horezu , judetul Valcea cu ocazia zilei sale de nastere si ca vechi colaborator al muzeului si autentic mester popular, asa ca af fi foarte bine daca programul meu l-as lega de evenimentul asta:) "Cu mare drag " - raspund eu; si uite cum dupa ce imi pregatisem zece formule de inceput acum sunt nevoit ( dar si incantat ) sa caut o a unsprezecea forma de intrare in spectacol:)) Am vazut ca organizatorii pregatisera pentru cele trei zile de manifestari un fel de foi program in care erau prezentai toti artistii participanti , cu poze , cu cateva date ale fiecaruia, cu un mic comentariu propus de cel prezentat , dar bine'neteles ca eu lipseam:))) asa ca am scris pe un colt de foaie cu pixul cum ma cheama , cati ani am si de unde sunt:))) Daca nu eram ocupat cu modificarile din program poate ma si desenam un pic acolo cu acelasi pix din dotarea prezentatorului tinand cont ca talentul meu intr-ale graficii se rezuma doar la o casa cu fum si un cal care din copilarie tot incerc sa-l desenez si iese mereu caine:)))
In timpul cand ansamblul din Teleorman era pe scena eu mai schimbam ultimele cuvinte cu tanti Eufrosina, care saraca mi-a povestit toata viata dansei din care nu stiu cat am retinut pentru ca eram foarte ocupat sa-mi arunc ochii cat mai des pe eticheta de la masa cu oalele si urcioarele facute de mana ei, de pe care i se putea citi numele inscriptionat, si asta o faceam de teama ca atunci cand voi urca pe scena sa nu uit cum o cheama:))) A fost un chin groaznic:))
In sfarsit au terminat si haiducii de cantat si prezentatorul mi-a rostit numele:) Emotii?... normal ; tineam microfonul cu ambele maini sa nu fuga:), harmalaia de pe stadion?... uite ca nu-mi mai aduc aminte sa se fi auzit ceva:) Stiu ca am intrebat daca "ma aud", mi-au confirmat ca "da", i-am salutat cu "Hristos s-a inaltat!" si mi-au raspuns cu totii:"Adevarat s-a inaltat!" si dupa asta... le-am vorbit... le-am recitat... le-am povestit... si vedeam chipurile lor luminandu-se, bucurandu-se, primind cu drag povestea mea... ma primeau cu tot ce aveam de oferit. Stiu ca s-a terminat ca un ropot de aplauze , cu rasete de bucurie si... de ce sa nu spun?... cativa s-au ridicat in picioare! M-am inclinat cu smerenie in fata lor si ochii sufletului s-au ridicat spre cer:"Doamne, Multumesc!"
Numai acei adevarati truditori intr-ale acestei nobile indeletniciri creatoare numita Arta Actorului si Arta Interpretativa in general stiu ceea ce am trait si ca ce spun e adevarat! Iar asta se intampla de fiecare data atunci cand Harul coboara in inimile celor care cu drag ofera si in sufletele celor ce, si ei, cu generozitate primesc! Doamne ajuta!
Pentru dumneavoastra Florin Nan - florinnan@yahoo.com - 0721810719
Postări
