... Si trecu si vara asta...:)

Inca de aseara din'nainte de culcare mi-am propus ca astazi sa-mi repet "Calatoria de suflet". Imediat dupa rugaciunile de dimineata astazi asta am facut:) E unul din programele mele artistice recital de poezie si are ca punct final, atat de amintitul aici pe blog, satuc al bunicilor si strabunicilor mei. Si cum toata vara am facut poze pe acolo m-am intrebat in sinea mea: "ce-ar fi sa mai scriu ceva despre locurile alcelea?":) M-am gandit ca am tot spus aici asa in mare cam pe unde am fost in vara asta... La Brasov... La Valea Plopului... La Targul Olarilor... dar ca am fost de cateva ori si la tara nu am mai spus:) Si probabil mai trebuie reamintit:) Drumul pana acolo incepe cu o calatorie "initiatica":) intr-un tren personal plin de navetisti de toate culorile:))) pentru care sunt sigur ca si Mircea Eliade m-ar fi invidiat, si probabil la fel ca mine ar fi fost singurul cu bilet de calatorie:))) din toata multimea aia de suflete inghesuite printre sacose rupte, biciclete puse una peste alta:), sticle de bautura ieftina si nelipsitele seminte de floarea soarelui care am impresia ca sunt acolo din perioada primelor mele amintiri legate de cursa asta:))) Dupa fix o ora de mers timp in care trenul se goleste tot mai mult din statie in statie si ajungi sa fii singur in tot vagonul asa ca nu e nici o problema daca incerci sa-ti etalezi calitatile vocal-interpretative chiar la fata locului:))), cobor intr-o gara parca uitata acolo si de timp si de lume cu un nume demn de Baraganul ars de soare in care se afla.

Dupa ce pleaca trenul mai departe spre Urziceni , raman in linistea amieze de vara , si nu stiu de ce dar cand sunt aici doar eu singur, cei doi catei ce ma intampina defiecare data si ea gara arsa de soare si foc, batuta de vanturi si praf, inghetata de ninsori, spalata de ploi si tot timpul pazita de pasarile cerului dintre care unele nu o parasesc nici iarna, am impresia ca sunt intr-o scena dintr-un film rusesc probabil vazut candva... sau neturnat inca. E momentul meu ce nu mi-l ia nimeni. Si poate nici nu prea mi-l inteleg multi. Dar eu ma bucur de el. Fie ca prind vre-o ocazie , fie ca merg pe jos sau vin ai mei la gara si ma iau cu masina strabat acelasi drum de 7 km pana in sat si de fiecare data imi amintesc cum in vremea copilariei cand treceam pe langa toate campurile si padurile intalnite in cale vedeam iesite la pascut caprioarele in numar mereu de peste zece si care acum ... nu stiu unde au plecat si de ce nu mai sunt , pentru ca foamete nu a mai fost iar tatal lui Nicolae Labis a reusit atunci sa-si hraneasca familia si a trecut de mult la cele vesnice. Obisnuit ca de fiecare data sa nu gasesc raspuns la nedumerirea mea ajung aproape de sat, mergand acum pe digul de la marginea lacului de acumulare si privind spre nord daca e senin se vad dealurile care insotesc soseaua de la Ploiesti , trecand prin Valea Calugareasca pana la Buzau si continuand departe spre frumoasele plaiuri vrancene. Dar pana acolo sa ne oprim aici la intrarea in sat pentru ca prima curte e.. "a noastra":) Si dintre pomii acum incarcati de frunze apare primitoare...

... casa strabunicilor mei. Cei care au mai "rasfoit prin paginile" mele cred ca-si reamintesc ceva:)) Si isi primeste oaspetii cu bratele deschise:)) Nu vreau sa mai arat iarasi imagini din curte pentru ca am facut-o in celelalte postari despre casa de la tara dar dupa un asa drum obositor in caldura verii o privire aruncata in treacat spre dreapta catre prispa din fata unde florile parca iti ureaza cu generozitate "bun venit" ne mai revigoreaza oarecum:)

Le multumesc pentru binete:) si mergand mai departe pe la umbra vechiului porumbar sunt intampinat de verdele ierbii intainsa ca un covor printre pomi. Racoarea ne intampina si ea:)

Inca doi pasi, trecem de coltul casei si ... gata am ajuns:) "Saru'mana ! Unde sunteti?:)"

"Tot voi trandafirilor ma intampinati?:) Am venit , unde sunteti?:)" Si daca tot am gasit locul liber... sa-mi trag putin sufletul:)

Nu mai fusesem de ceva vreme si 'mi-era dor:) Dar poate ca nu numai sentimentele m-au adus aici in acea zi:) pentru ca daca ma gandesc bine fiind iunie :)... ciresar:).... si cum tot anul mi-am facut placut sa nu ratez momentul ....:)))

"Ai ajuns? Bine-ai venit! Aici suntem. Culegem cateva cirese ca vin graurii astia si nici nu apuca sa se inroseasca bine ca le si mananca"

"Aaaaa, stati ca vin si eu. Le adunam toate? Eu as manca cateva si aici, sper sa nu aiva ceva ... surprize:)))" ."Fa-te si tu ca nu vezi:) Oricum asta inseamna ca nu sunt stropite cu nimic:)"

"Le adunam si pe astea amare?";"Da"; "Mmmm dar si astea sunt dulci:) de ce le zice amare?";"Alea care le culegi tu nu sunt amare sunt negre. D'aia ti se par tot dulci. Pomul 'alalalt e cu cirese amare" ;"Aaaa, ma miram eu":))

"Gata hai ca mai adunam si maine , le-am adunat pe astea mai coapte." "Eu ma duc sa ma schimb. E racoare-n casa?" "Da , da vezi sa inchizi usa dupa ce intri , sa nu se incalzesca inauntru". "Ce frumos e:)"

"De ce sunt butoaiele astea aici?"; "Strangem apa sa udam ca de cand au secat lacul nu mai are putul apa destula". "Da chiar ca sa 'ncalzit. Intru sa ma schimb"

Si cum intru in tinda casei ma impresoara o racoare placuta si un aranjament asa cum numai mama stie sa-l faca:)...

cu ce a avut si ea la indemana:)

Se v-a vedea ca sa folosit de tot ce aveam altadata ca obiecte de ultima ora dar care acum... sunt bune petru casa de la tara:)

In stanga e "muzeul" dar care acum e un fel de camara si unde speram ca v-a fi viitoarea baie:) Iar in dreapta langa usa de intrare in camaruta unde stiu ca pe vremuri stateau stra-bunica si stra-bunicul e iconita Sfantului Mucenic Pantelimon cu cateva frunzulite sfintite de nuc de la Pogorarea Duhului Sfant.

In holuletul din fata se v-a vedea pe stanga vechea noastra vitrina cu nelipsitele bibelouri de pe vremea lu' Ceausescu , iar in partea dreapta pe masuta icoanitele Mantuitorului nostru Iisus Hristos cu lumanarica arzand cat mai mult timp in fiecare zi , mai ales la ceasurile cand se savarsesc Sfintele Slujbe.

Am intrat in "camera mea":) sau in cea in care raman oaspetii peste noapte:) , mi-am lasat geanta cu hainele si m-am scimbat in hainele de tara:) E si camera unde seara citesc din cartile vechi gasite in podul casei si unde adeseori am aflat poezii clasice de care nici nu auzisem pana atunci.

Si nu numai creatii literare [entru ca intr-o seara am gasit si insemnari vechi ale tatalui bunicului meu de pe vremea colectivizarii fortate, cu semnatura lui ca si cum ar ceda singur si de buna voie tot ceea ce comunistii ii confiscau. Cutremurator. Si pe langa publicatiile vremii in care cadrele didactice erau formate in spiritul materialist ateist stiintific , am gasit strecurat scrisa de mana strabunicului "Doxologia" . Minunat! Am ramas fara cuvinte vazand ca era scrisa toata aceasta parte din Slujba Bisericii fara nici o greseala. Slava Lui Dumnezeu!

Dupa "operatiunea de schimbare":) am trecut in camera din dreapta unde se petrece cel mai mult timp de obicei si unde si eu am stat cu gramada in perioada campionatului mondial de fotbal:) Camera cu televizorul:) Pe peretele dinspre rasarit e icoana numita Sfanta Familie pe care o stiu de cand eram copil si-i vizitam atat de des pe "aia batranii" parintii bunicului al caror tablou e pus la loc de cinste pe peretele de miazazi in partea dreapta a imaginii.

Mi-am facut Semnul Sfintei Cruci in fata icoanei si m-am asezat putin sa vad si ce e la tv:) ... si ca si cum ar fi vrut ca si el sa ramana tot in Duhul obiectului de cult... cand a pornit a aparut ... Prea Sfintitul Iustinian Chira staretul Manastirii Rohia , cel care l-a tuns in monahism pe Parintele Nicolae de la Rohia (Steihardt). Tin minte ca l-am vazut in realitate pe Parintele Iustinian cu vre-o doi ani inainte la Catedrala Patriarhala din Bucuresti cu ocazia resfintirii ei la o slujba de Te Deum la care a participat intregul Sfant Sinod , iar Parintele Iustinian a stat toata slujba numai langa mormantul vrednicului de pomenire Prafericitul Parintel Patriarh Teoctist. Au fost niste momente de-a dreptul Inaltatoare la care am luat si eu parte. Era de ziua Sfantului Dimitrie Basarabov si pe langa faptul ca m-am inchinat si am sarutat sfintele moaste , mi-a ajutat Dumnezeu sa particip si la Sfanta Liturgie , la slujba amintita Te Deumul si am trecut si prin sfantul altar. Cand ma gandesc nu pot sa spun decat "Slava Tie Doamne!"

Dupa ce am urmarit aproape fara sa respir inteviul parintelui... hai afara la aer:)

Telecomenzile se incadreaza bine in peisaj langa soba varuita:))) Da' lasa ca nu vede nimeni:)) "Ai lasat usa deschisa la intrare si intra caldura de afara. Doar ti-am zis s-o inchizi";

"Lasa ca o inchid acum... la iesire:) sa nu iasa racoarea din casa:)" "Abia astept sa se faca strugurii astia :) De fapt stau in cumpana:)... sa-i mananc sau sa fac un pahar de must din ei?:)))... poate doua:)))" "Eu daca tot am venit vreau sa merg intre garle" ;"Du-te dar mai pe seara te duci si cu mamaia la cimitir?" ; "se mai pune problema?" Intre garle e locul din padure unde are loc confluenta raurilor Ialomita si Prahova si unde ma duc aproape de fiecare data cand ajung la tara. E locul meu preferat de repetie in special a catorva poezii de Eminescu. Ajuns la marginea malului inalt numit metereze unde cu sute de ani in urma s-au dat lupte intre ostile lui Matei Basarab si Vasile Lupu si unde acum e Sfanta Manastire Dridu despre care am mai vorbit , am privit la izlazul ce se intindea in prelungirea padurii unde in vacantele de vara de atatea ori mergeam cand ma trimiteau tataia si mamaia cu vaca la pascut. Probabil ca atunci nu era foarte pe placul meu dar acum cand ma gandesc in urma nu pot sa nu recunosc ca ma prinde nostalgia acelor timpuri de seninatate copilareasca. Si sentimentul asta se face simtit de fecare data cand vin aici. Si tot parcurgand drumul asta pana intre garle mi-am facut un obicei de a merge impreuna cu un bun tovaras de calatorie al drumetului. Toaigul:) Il iau dintr-un loc al meu secret:) l-am pitit din'nainte intr-o tufa de maracini:)... nu poate nimeni sa mi-l ia:)

Cand merg pe drumul ingust dintre padure si albia Ialomitei spre intalnirea celor doua cu Prahova ma gandesc mereu cum atunci in copilarie petreceam zile intregi de dimineata pana seara in locurile astea pline de frumusete si inspiratie.

Incercand sa privesc mai in adancul padurii care acum si-a cam inchis orice drum de patrudere in necunoscutul ei umbros parca imi apar in minte franturi din acei ani cand probabil am auzit-o si eu spunandu-mi : "O, ramai , ramai la mine/ Te iubesc atat de mult,/ Ale tale doruri toate/ Numai eu stiu sa le-ascult..."

"... In al umbrei intuneric/ Te asaman unui print,..." "... Ce se uita adanc in ape,/ Cu ochi negri si cuminti..."

"... Si prin vuietul de valuri,/ Prin miscarea 'naltei ierbi..." "...Eu te fac s-auzi in taina/ Mersul cardului de cerbi."

Petrecandu-mi timpul cu versurile lui Eminescu fara sa bag de seama , dupa cateva strofe spuse tainic si cu multa grija ca nimic sa nu strice frumusetea momentului , ma trezesc ajuns...

... la marea intalnire a celor doua ape. Mai mare bucurie nu cred ca poate fi pentru ele decat sa plece impreuna cantand mai lin sau mai involburat pe drumul lor... de veacuri acelasi. Cea mai mare impietate este ca aici sa spui alte vorbe decat cele care se cuvin a fi spuse... "Eu te vad rapit de farmec/ Cum ingani cu glas domol..." "... In a apei stralucire/ Intinzand piciorul gol..."

Iar daca uneori versurile se opresc e pentru a lasa loc altor uimiri si proverbe traite pe viu, de necontestat si... versificate si ele la randul lor: "Batranii spun ca apa trece si spun ca pietrele raman;/ Dar lucrul altfel se petrece pe vechiul nost' pamant batran: Caci piatra oricat e de tare se macina si trece stand, iar peste trista-i macinare doar apele raman curgand" - spre rusinea mea nu stiu de cine sunt scrise aceste versuri atat de nemaipomenite dar ceea ce stim cu totii e ca ele erau recitate mereu de Florin Pittis la spectacolele trupei Colibri.

Dupa aceasta constatare lirica ma intorc, as spune firesc, la nemuritoarele si ele vise de poveste ale sufletului poporului roman - Mihai Eminescu. Asta se intampla de fiecare data aproape fara nici o sfortare din partea-mi. Si chiar daca mai era mult pana la lasatul serii vorbele au rasunat inlauntrul fiintei mele

"... Si privind in luna plina,/ la vapaia de pe lacuri..."

"... Anii tai se par ca clipe,/ Clipe dulci se par ca veacuri..."

"...Astfel zise lin padurea,/ Bolti asupra-mi catinand..."

"...Suieram la a ei chemare,/ Si-am iesit in camp razand..."

"...Astazi chiar de m-as intoarce,/ A'ntelege-o n-o mai pot,/ Unde esti copilarie/ Cu padurea ta , cu tot?" Pe drum am iesit oarecum din starea de imponderabilitate in care ma cufundasem in drumul meu intre garle, sau uneori ii mai zic "Imparatia Apelor" dupa opera lui Sadoveanu si ajuns acasa am ajutat putin la adaparea saracele plante insetate , ca mai apoi sa plec cu mamaia asa cum promisesem la cimitir unde se odihnesc pana la invierea cea de obste strabunicii Mihaila si Ilinca, tataia Marin si unchiul Gheorghe.

Pe drum trecem pe langa bisericuta micuta de lemn din sat monument istoric cu hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva ce dateaza ca fiind ctitorie a lui Leagu Capitan din timpul domniei Voievodului Alescandru Ipsilanti. Bisericuta a fost mutata de pe vechiul ei loc cu mari sacrificii si teama acum cred ca mai bine de 25-30 de ani pe vremea comunismului din cauza lucrarilor la barajul de acumulare care puteau provoca inundarea si distrugerea ei si adusa aici in mijlocul satului spre Slava Lui Dumnezeu si mangaierea crestinilor. Aici am participat in timpul vacantelor de primavara impeuna cu mamaia si verii mei la multe din Sfintele Slujbe din perioada Saptamanii Sfintelor Patimi si ale Invierii Domnului. Asa ca ori de cate ori am prilejul intru sa ma inchin. Ma bucur sa vad ca din banul vaduvei sa impodobit frumos si smerit interiorul micutei biserici. Si pentru ca am amintit de vaduvele care de fapt sustin viata duhovniceasca a comunitatii tin sa spun ca tot ele , si doar ele au contribuit si la refacerea gardului "dormitorului" - cum se spune in limba greaca la locul de odihna am celor plecati la cele vesnice.Poate v-a suna paradoxal pentru cineva dar aici e locul unde eu ma simt foarte de linistit si... bine:) Aproape ca nu vorbesc nimic, dar stiu ca ei cei plecati ma aud si-mi asculta gandurile si nadajduiesc sa se bucure! E locul unde pot vorbi cu ei si le spun cat imi e de dor de ei si le multumesc pentru tot ce m-au invatat cand eram mic: sa ma rog, sa spun poezioare , catece , povesti si tot ceea ce infrumuseteaza sufletul unui copil viitor om cu frica si Dragoste de Dumnezeu si oameni. Le multumesc si le aprind o lumanare de ceara si una de suflet. ... Strabunicii - saru'mana... .... tataia si unchiul saru'mana... Mamaia... :) ea e inca aici cu noi:) ... ne bucuram de ea dar intr-un mod atat de firesc ,senin, ontologic si dezarmant:) ... isi pregateaste locul:), pune flori si la ea si la ceilalti:) Eu chiar ma intrebam in sinea mea: "'or fi flori sau de fapt asa scot stramosii degetele afara, dupa cum canta bardul Olteniei maestrul Tudor Gheorghe?" Dar mamaia imi intrerupe firul gandurilor "Pa mine aici ma bagati:) langa nuc la umbra :) Io ziceam sa-l taie da' ta'ctu' mare cica "Lasa-l, fa, ca mai iesim si noi si stam la umbra lui la masa cu alde tatica, cu alde finu, ca uite-i e si ei aci langa noi:)))" Sa-l taia-ti mama ca nu-i frumos aici"; "Nu-l taiem , bre, daca tataia asa a zis nu-l taiem. Taie-l matale daca vrei:)))" ... Apoi revin la gandurile mele... privesc spre apus , nu stiu de ce dar aici mi-a placut cel mai mult sa privesc apusul. Am observat ca soarele din momentul in care atinge cu marginea sa Pamantul mai dureaza cinci minute pana dispare cu totul sub linia orizontului. Tot timpul asta nu spun nimic. Nici mamaia nu vorbeste parca ar sti ca sunt absorbit de transcendentul clipei. Abia daca se mai aud gandurile... si sapa... care modeleaza brazde pentru floricelele delicate ca simbol si cununa a vietii biruitoare in Hristos. "Plecam?"; "Gata, plecam". Dar inainte de a ne urca in masina, pamantescul din mine:) ma impinge sa intru si in lanul de porumb nelipsit in zona si sa indes in sacosa incapatoare cat puteam si mai copt si mai crud de parca trebuia sa ma incadrez intr-un barem de timp:) dar asta nu inainte de a avea un mic moment inedit cu un iepuras de culoarea pamantului care atunci cand am intrat in lan sa speriat in asa fel de mine incat m-am speriat si eu de el:) si am fugit amandoi , el omeneste si eu iepureste:)).... .............................................................................................................................................................. Daca stau sa ma gandesc bine toate acestea nu s-au intamplat intr-o singura zi ci intr-un anotimp intreg dar impresia mea a fost ca s-au petrecut deodata.

In una din datile cand ma intorceam de la tara privind in sus am vazut un mic stol de ... ..."Unde va duce-ti? Unde va duce-ti"; "Intre garle..." - cred ca au raspuns ;"Unde?"; "Intre garle..." ; "Duce-ti-va si sa stiti ca am si eu un loc acolo"... dar nu cred ca ma mai auzisera...:) Oricum ... vara a trecut... vremea sa mai racorit... nu prea mai e de mers acolo:)... dar atunci cand a fost... a fost frumos ... Slava Lui Dumnezeu pentru tot!...

Eh,... Si trecu si vara asta:)...

...Si deja "Afara-i toamna, frunza-mprastiata, /Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;..." "...Si tu citesti scrisori din roase plicuri/ Si intr-un cias gandesti la viata toata..." - Mihai Eminescu "Sonete"

Pentru dumneavoastra Florin Nan - 0721810719 - florinnan@yahoo.com

In tabara A.S.C.O.R. de la Valea Plopului... "Povestea lui Gheorghe Mot"

"Impreuna pentru copiii de la Valea Plopului" asa s-a numit tabara de munca si rugaciune intinsa pe o perioada de doua saptamani si ceva in dogoarea mijlocului de iulie - organizata de tinerii cu suflete mari de la mai multe filiale ale Asociatiei Studentilor Crestini Ortodocsi Romani (A.S.C.O.R.) din toata tara, si din cate am inteles eu au fost de la Timisoara, Brasov , Bucuresti, Ploiesti , Slatina, Bacau , Alba Iulia, Chisinau, Iasi - avand ca scop ajutorul benevol dat la ingrijirea si tot ce decurge de aici a copiilor de la Valea Plopului/Valea Screzii din judetul Prahova, aflati sub ocrotirea Parintelui Nicolae Tanase dimpreuna cu persoanele minunate din preajma dansului.
Habar n-aveam ca ei au mai facut asta si-n anii trecuti si totul cu discretie fara publicitati agresive care sunt atat de la moda in vremurile noastre post-moderne :)

Din povestirile lor am inteles ca incepeau si incheieau ziua foarte frumos cu rugaciunile de la Biserica , si intre timp trudeau cu adevarat si fara mofturi:) la lucrarile de constructii de case si nu numai, truda care parca nu se termina niciodata:)


Si nici nu trebuiesc prea multe detalii ca sa poti intelege ca acolo era si inca mai este de munca nu gluma:))

Si ca sa nu creda cineva ca acolo munca se facea fara organizare , ierarhizare si buna dispozitie:) ba dimpotriva chiar totul era foarte bine pus la punct datorita mijloacelor moderne de comunicare precum si a instrumentelor clasice si "reci":)) putem trage cu coada ochiului atat la o parte din ocupatiile lui Radu de la A.S.C.O.R. Timisoara cat si ale lui Andrei Mic de la filiala din Brasov:))
Cele doua filiale am inteles ca sunt si initiatoarele acestei lucrari minunate concretizate in organizarea taberei. Dumnezeu sa-i rasplateasca pe toti participantii!
Dar ca sa nu ma lungesc prea mult , asa dupa cum imi este obiceiul:)), vreau sa spun ca nu au uitat si de micile bucurii cultural artistice atat de necesare sufletelor frumoase. Asa ca pe langa jocurile de fiecare zi cu copiii si serile lor frumoase din jurul focului de tabara, cei de la filiala A.S.C.O.R. Ploiesti prin buna mea prietena Mihaela Pufulete, dar si Andrei, Cristi, Lorin si ceilalti la care s-au mai coalizat:) si "brasovenii", cu care eu deja aveam o experienta artistica frumoasa la ei acasa ca sa ma exprim asa:)), au luat marea hotararea:)) sa ma cheme in tabara lor pentru a trai cu totii "Povestea lui Gheorghe Mot" .
Eu mai aveam pregatit si "Calatoria de suflet" :) dar pentru ca "Povestea..." avea deja oarece referinte si recomandari:) am ramas la ea ceea ce sa demonstrat a fi o idee inspirata:)
Cand am coborat impreuna cu Neli ( Copilu' ) la Valea Screzii din microbuzul inghesuit si incins in drumul de tara plin de praf si pietre in plina caldura de amiaza a lunii iulie am simtit ca nu o sa pot sa merg nici pana la casele copiilor unde erau cazati si studentii dar sa mai sustin si recitalul de poezie:)... dar vederea primelor locasuri sfinte si de inchinare strajuind pajistile inverzite sau aflate la margine de padure parca m-au intarit si m-au si racorit putin:)

Pe drum am fost intampinati de Andrei de la Ploiesti:) care pe langa lucrul concret se mai ocupa, si mai direct si mai discret:), cu imortalizarea imaginilor el fiind cel de la care am facut si eu rost de aceste fotografii. Prima imagine in care apar sunt alaturi de Mihaela si de Radu in apropierea casei (vilei) inca nefinisate sau "la rosu" cum am aflat ca se mai zice, ce tinea loc si de sala de mese si unde s-a desfasurat si spectacolul cateva ore mai tarziu. Cand ai soarele in ochi si caldura te topeste fara sa vrei mai ai si privirea putin incruntata:) dar buna lor dispozitie molipsitoare m-a contaminat si pe mine mai ales dupa ce am vazut ca lipisera pe toate geamurile si usile afise prin care promovau "marele eveniment cultural":))) ce urma sa se desfasoare si la care era invitata toata suflarea omeneasca:))
La Valea Plopului e un obicei foarte frumos si foarte de folos:)) pentru cei care ajung acolo, pe care il stiam de anul trecut, ca atunci cand sosesti sa fii invitat la masa:). Deloc rau dar daca eram putin mai prevazator puteam si eu sa merg pe jos macar de la Valenii de Munte sa mi se faca foame cu adevarat nu sa ajung acolo si sa ma uit lung la toate bunatatile cu care te imbie gazdele si eu sa motivez "Multumesc dar tocmai ce vin de acasa" si alte mofturi de felul asta:)) Si culmea ca am fost invitati si de A.S.C.O.R.-isti si de gazdele care ingrijesc copiii. Puteam sa onorez doua invitatii:))))Data viitoare , daca va mai fi , nu voi mai rata astfel de ocazii venite din senin si la propriu si la figurat:) Bine ca probabil daca ma alaturam si eu activitatii lor zilnice nu mai aveam atatea inspiratii si motivatii in a refuza "elegant" invitatiile lor cu adevarat imbietoare:))
Intre timp am luat de mana copilu':)) si am mers impreuna pana in varful unui deal alaturat pentru a vedea de aproape bisericuta ridicata in memoria sufletelor copilasilor nenascuti dar care aveau dreptul la viata ca fiecare dintre noi insa modernizarea si secularizarea mintilor oamenilor ne-a "luminat" si "desteptat" ca avem dreptul si ca ne puteam juca de-a dumnezeii si ca avem dreptul de a decide asupra vietii si mortii fiintelor umane nenascute dar cu care Creatorul sigur avea un plan in iconomia vietii pe Pamant.
Dumnezeu sa ne ierte si sa ne indrepteze pe toti !
Dupa ce s-au mai domolit lucrurile si cum se apropia ora de prestatie:) impreuna cu cei care voiau sa rosteasca impreuna cu mine poeziile in cadrul recitalului dupa exemplul de la Brasov, am gasit un loc de repetitie acesta fiind una din casele de lemn aduse acolo de Parintele Tanase din alte zone ale tarii de unde fostii proprietari au plecat in alte tari si astfel de case au ramas in parasire. Pot marturisi ca a fost una din cele mai frumoase, naturale si autentice "sali de repetitie" in care am fost in decursul putinei mele experiente:)) Si cred ca asta au simtit-o si colegii de repetitie:). Am vazut ca s-au simtit bine si s-au implicat frumos si cu mult drag in programul nostru.











Mai greu a fost pentru mine care din comoditate nu am luat textele poeziilor de acasa asa ca a trebuit sa umblu in "fisirere" si sa dictez versurile pe loc:))
Credeti-ma ca a fost destul de complicat:)) Probabil se poate vedea si din imagini :))

Drumul de intoarcere de la repetitii la "sala de spectacol" iarasi a fost unul mai rar intalnit dar cu atat mai frumos si mai interesant:) Cu ocazia asta am incercat sa-i explic "Copilului" cat de mult conteaza drumul asta pentru concentrarea actorilor:))))

Daca am visat vre-odata sa devin si eu o vedeta mioritica:) , acum mi-am dat seama ca n-am apucat-o deloc pe un drum de succes, pentru ca am observat ca starurile noastre de televiziune cand povestesc despre experientele lor la filmari sau la sedintele foto isi amintesc doar ca era noapte, foarte frig si cum toti cei din jurul lor alergau sa-i serveasca cu ceaiuri fierbinti ca sa se dezghete si sa-i inveleasca cu paturi groase, iar eu acum ma aflam in miezul unei toride zile de iulie:)) , nimeni nu alerga cu vre-un ceai fierbine la mine:)), iar despre paturi groase de invelit nici vorba:)))

E, dar incet incet a inceput sa se stranga si publicul in "sala de spectacol":)) La inceput din curioazitate... , sau din lispa de altceva...:)) dar s-a strans:)) Altii indreptandu-si atentia spre ceea ce reusea sa le starneaca interesul"))... dar aveau si ei locurile rezervate:)) ... Chiar daca prima data s-au asezat cam cu spatele spre scena:)))
De fapt asta a fost secretul si planul ce l-am pus la cale cu Mihaela inca de cateva zile inainte:)) " Daca spectacolul nu-i va atrage foarte tare macar sa fie o dulce petrecere a timpului":))) Poate ca bomboanele au si ele contributia lor in dezvoltarea gustului pentru artistic la fiinta umana:))) Oricum sunt niste draguti:)

Eh... si dupa ce am starnit putina agitatie pana am facut rost de un c.d. player ptr fondul muzical , si dupa ce am si reusit sa-l facem sa si mearga::))) ... a inceput programul... "Doamne ajuta!"

Scena era o scara interioara de lemn care probabil nici ea nu e inca gata ca si constructia in care ne aflam. Dar asta nu ne-a impiedicat cu absolut nimic. I-a dat chiar o nuanta in plus de autenticitate si frumos. Nimic nu era aici artificial ci totul era asa cum trebuia sa fie. Ceea ce artistii ar numi un spatiu neconventional eu as indrazni sa-i spun "teatrul de la Valea Plopului":)
Ce e frumos ca privitorii nu erau doar jos la mesele asezate ca la o petrecere campeneasca dar se mai aflau cativa, dupa tropaiturile ce le auzeam, si la etaj sau mai bine spus la loja:))) Dupa cateva clipe necesare strabaterii printre sacii cu materiale de constructii si tot ce se mai poate afla intr-un astfel de spatiu au reusit sa-si faca aparatia deasupra capului meu si cei ce aveau bilete la balcon :))))
Pe masura ce se desfasura recitalul a venit vremea sa urce alaturi de mine si ceilalti parteneri de scena , cu unii din ei fiind la ceal de al doi-lea spectacol impreuna dupa cel de la Brasov:)
Diferenta e ca atunci purtau frumoasele lor costume populare iar acum doar in ceea ce se gasea in "garderoba artistica si de vacanta" a fiecaruia:))
Bine ca nici eu nu mai aveam vesta:) La sauna creata instantaneu vesta neagra de piele era tot ce lipsea pentru un lesin in direct:))


Am avut si debutanti alaturi de noi "mostrii sacri":)
Dupa o astfel de experienta Mihaela mi-a spus clar si raspicat ca e pentru ultima data cand mai face asa ceva:"Prea multa lume se uita la mine":)))
Pentru a avea inimile impacate vreau sa spun ca atunci cand am ajuns la Valea Plopului am aflat cu bucurie ca Parintele Nicolae Tanase daduse deja binecuvantarea ( in sensul ca ingaduise, nu ca si-ar fi dat in vre-un fel girul ) pentru prezentarea recitalului de poezie, iar la un moment dat... in timpul spectacolului... am observat privirile multora din sala indrepatandu-se spre intare... ... unde cu multa discretie Parintele si-a facut aparitia si nevrand sa deranjeze pe nimeni s-a asezat retras pe un scaun in spatele tuturor... ... insa simtind ca prezenta Sfintile Sale acolo are o influenta, as zice eu coplesitoare:), asupra starii mele emotionale si chiar cu asteptari devastatoare in ceea ce priveste echilibrul meu biped:)), dar cu siguranta manat si de grijile si de treburile ce nu suportau amanare, despre care spuneam mai devreme ca parca nu li se intrevede un final intr-un viitor prea apropiat, nu dupa foarte multa vreme cu aceeasi discretie cu care venise... a iesit... zic eu- Lamurit:)))
Intre timp lucrurile decurgeau normal cu ce aveam de spus si cu datul din maini :))






Dar oricum si orice faceam si rosteam noi pe scena, frumos era ca privitoriui nostri "mergeau cu noi". Asta imi aduce aminte de vorbele unui invatat care spunea ca soarta unei glume nu depinde de gura care o spune ci de urechea ce o asculta. Mare adevar pentru ca actul artistic interpretativ se bazeaza pe feed-back-ul creat. Si cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit si noi ceva atunci.
Ea este una din interpretele de la Brasov:) De data asta din lipsa de timp nu am reusit sa scriem poezia pentru ea asa ca am spus-o tot eu:)
In ciuda caldurii sufocante . cel putin pentru mine, tinerii nostri spectatori ne sustineau frumos si sincer cu delicatetea sufleteasca firesca varstei lor. Cred ca vorbele mele nu fac decat sa saraceasca bucuria privirii imagilor din timpul recitalului.







Pentru ca totusi atmosfera ca si stilul scrisului meu e usor de vacanta pot sa spun si eu privind imaginea de mai jos " Hei , usor usor ce te repezi, ai grija sa nu ne scoti ochii":))
Si dupa atata efort simteam nevoia sa ma mai hidratez putin din paharul de pe boxa c.d. player-ului pe care cu generozitate si atentie il avea sub atentie Mihaela careia ii multumesc pe aceasta cale - ca sa folosesc un limbaj de lemn:) Intre timp recitalul decurgea linistit si firesc:)











Dupa cum se stie, tot ce e frumos , si spun asta pentru ca am simtit cu totii ca l-am urmat pe Gheorghe Mot pe firul vietii lui, se termina la un moment dat, si zic eu cu bucuria lucrului dus la bun sfarsit. Tin sa spun ca nu am avut la indemana poze cu toti cei care au rostit poezii alaturi de mine dar si pentru cele prezentate multumesc lui Andrei pentru tot ce a facut cu atata atentie si bun gust.
Aplauze pentru toti!

Inainte de inceperea spectacolului am fost anuntat ca mai sunt doritori de a rosti versuri asa ca la sfarsit ca o frumoasa incununare a tot ceea ce se petrecuse pana atunci au aparut pe "scena":) citand atat din clasici cat si din creatiile proprii reprezentanti ai...

...Moldovei noastre Pravoslavnice ..., ... ai Tarii Romanesti ...









... ai Banatului frumos... , ... si ai Brasovului ... muntos:)








Sper ca nu am incurcat zonele:)
Dar a mai fost cineva care a spus o poezie din public caruia nu i-am retinut numele dar ii multumesc pentru generozitatea de a ne darui cateva versuri frumoase si profunde.

Atunci pe 17 iulie 2010 la Valea Plopului am auzit si eu pentru prima data Imnul A.S.C.O.R-ului cantat de toti cei prezenti. A fost chiar ca in tabara:)) Aplauze si pentru ei!
La sfarsit si eu ii aplaud si le multumesc tuturor pentru tot! Ma inclin!
Inchei avand acum posibilitatea sa va invit sa vizionati si filmuletul - acel slideshow - cu toate pozele si fondul muzical facut cu atat de mult bun gust tot de Andrei, datorita caruia am si reusit sa-l asez aici pentru a fi vizionat:). Merita vazut! E povestea unei zile pentrecuta in aceasta tabara binecuvantata de Dumnezeu iar acum ca v-ati facut o idee asupra evenimentelor de acolo cred ca-l veti urmari un pic alt fel. O buna prietena de-a mea din America , si daca citeste aceste randuri se recunoaste, si pe care o rog sa ma ierte ca fac public vorbele ei, a spus ca la sfarsitul filmuletului avea o lacrima de emotie si bucurie in ochi. Sufletele sensibile si sincere stiu ca astea nu sunt vorbe aruncate in vant, pentru ca ceea ce se transmite din aceste imagini e ca Dumnezeu s-a milostivit de noi romanii si a lasat sa mai fie printre noi astfel de oameni frumosi si tineri care isi iau in serios si cu multa dragoste rostul lor si al nostru al tuturor acela de a jertfi aproapelui asa cum ne indeamna Parintele Arsenie Papacioc: " Nu din ceea ce ai , ci din ceea ce esti".


Tabara Valea Plopului - Impreuna pentru
copii from andrei madalin on Vimeo.

Va multumesc pentru rabdare si nu in ultimul rand Ii multumesc si Lui Dumnezeu pentru bunatatea Sa revarsata atat peste cei ce o merita cat si peste cei ce nu o merita. Iar in grupul celor ne merituosi pot spune, fara falsa modestie, ca ocup un loc de frunte:) - pot veni si cu argumente:))

Pentru dumneavoastra Florin Nan - florinnan@yahoo.com  0721810719