Inca de aseara din'nainte de culcare mi-am propus ca astazi sa-mi repet
"Calatoria de suflet". Imediat dupa rugaciunile de dimineata astazi asta am facut:) E unul din programele mele artistice recital de poezie si are ca punct final, atat de amintitul aici pe blog, satuc al bunicilor si strabunicilor mei. Si cum toata vara am facut poze pe acolo m-am intrebat in sinea mea: "ce-ar fi sa mai scriu ceva despre locurile alcelea?":) M-am gandit ca am tot spus aici asa in mare cam pe unde am fost in vara asta...
La Brasov...
La Valea Plopului...
La Targul Olarilor... dar ca am fost de cateva ori si la tara nu am mai spus:) Si probabil mai trebuie reamintit:)
Drumul pana acolo incepe cu o calatorie "initiatica":) intr-un tren personal plin de navetisti de toate culorile:))) pentru care sunt sigur ca si Mircea Eliade m-ar fi invidiat, si probabil la fel ca mine ar fi fost singurul cu bilet de calatorie:))) din toata multimea aia de suflete inghesuite printre sacose rupte, biciclete puse una peste alta:), sticle de bautura ieftina si nelipsitele seminte de floarea soarelui care am impresia ca sunt acolo din perioada primelor mele amintiri legate de cursa asta:)))
Dupa fix o ora de mers timp in care trenul se goleste tot mai mult din statie in statie si ajungi sa fii singur in tot vagonul asa ca nu e nici o problema daca incerci sa-ti etalezi calitatile vocal-interpretative chiar la fata locului:))), cobor intr-o gara parca uitata acolo si de timp si de lume cu un nume demn de Baraganul ars de soare in care se afla.
Dupa ce pleaca trenul mai departe spre Urziceni , raman in linistea amieze de vara , si nu stiu de ce dar cand sunt aici doar eu singur, cei doi catei ce ma intampina defiecare data si ea gara arsa de soare si foc, batuta de vanturi si praf, inghetata de ninsori, spalata de ploi si tot timpul pazita de pasarile cerului dintre care unele nu o parasesc nici iarna, am impresia ca sunt intr-o scena dintr-un film rusesc probabil vazut candva... sau neturnat inca. E momentul meu ce nu mi-l ia nimeni. Si poate nici nu prea mi-l inteleg multi. Dar eu ma bucur de el.
Fie ca prind vre-o ocazie , fie ca merg pe jos sau vin ai mei la gara si ma iau cu masina strabat acelasi drum de 7 km pana in sat si de fiecare data imi amintesc cum in vremea copilariei cand treceam pe langa toate campurile si padurile intalnite in cale vedeam iesite la pascut caprioarele in numar mereu de peste zece si care acum ... nu stiu unde au plecat si de ce nu mai sunt , pentru ca foamete nu a mai fost iar tatal lui
Nicolae Labis a reusit atunci sa-si hraneasca familia si a trecut de mult la cele vesnice.
Obisnuit ca de fiecare data sa nu gasesc raspuns la nedumerirea mea ajung aproape de sat, mergand acum pe digul de la marginea lacului de acumulare si privind spre nord daca e senin se vad dealurile care insotesc soseaua de la Ploiesti , trecand prin Valea Calugareasca pana la Buzau si continuand departe spre frumoasele plaiuri vrancene.
Dar pana acolo sa ne oprim aici la intrarea in sat pentru ca prima curte e.. "a noastra":)
Si dintre pomii acum incarcati de frunze apare primitoare...
... casa strabunicilor mei. Cei care au mai "rasfoit prin paginile" mele cred ca-si reamintesc ceva:))
Si isi primeste oaspetii cu bratele deschise:))
Nu vreau sa mai arat iarasi imagini din curte pentru ca am facut-o in celelalte postari despre casa de la tara dar dupa un asa drum obositor in caldura verii o privire aruncata in treacat spre dreapta catre prispa din fata unde florile
parca iti ureaza cu generozitate "bun venit" ne mai revigoreaza oarecum:)
Le multumesc pentru binete:) si mergand mai departe pe la umbra vechiului porumbar sunt intampinat de verdele ierbii intainsa ca un covor printre pomi. Racoarea ne intampina si ea:)
Inca doi pasi, trecem de coltul casei si ... gata am ajuns:) "Saru'mana ! Unde sunteti?:)"
"Tot voi trandafirilor ma intampinati?:) Am venit , unde sunteti?:)" Si daca tot am gasit locul liber... sa-mi trag putin sufletul:)
Nu mai fusesem de ceva vreme si 'mi-era dor:) Dar poate ca nu numai sentimentele m-au adus aici in acea zi:) pentru ca daca ma gandesc bine fiind iunie :)... ciresar:).... si cum tot anul mi-am facut placut sa nu ratez momentul ....:)))
"Ai ajuns? Bine-ai venit! Aici suntem. Culegem cateva cirese ca vin graurii astia si nici nu apuca sa se inroseasca bine ca le si mananca"
"Aaaaa, stati ca vin si eu. Le adunam toate? Eu as manca cateva si aici, sper sa nu aiva ceva ... surprize:)))" ."Fa-te si tu ca nu vezi:) Oricum asta inseamna ca nu sunt stropite cu nimic:)" 
"Le adunam si pe astea amare?";"Da"; "Mmmm dar si astea sunt dulci:) de ce le zice amare?";"Alea care le culegi tu nu sunt amare sunt negre. D'aia ti se par tot dulci. Pomul 'alalalt e cu cirese amare" ;"Aaaa, ma miram eu":))
"Gata hai ca mai adunam si maine , le-am adunat pe astea mai coapte." "Eu ma duc sa ma schimb. E racoare-n casa?" "Da , da vezi sa inchizi usa dupa ce intri , sa nu se incalzesca inauntru". "Ce frumos e:)" 
"De ce sunt butoaiele astea aici?"; "Strangem apa sa udam ca de cand au secat lacul nu mai are putul apa destula". "Da chiar ca sa 'ncalzit. Intru sa ma schimb"
Si cum intru in tinda casei ma impresoara o racoare placuta si un aranjament asa cum numai mama stie sa-l faca:)... 
cu ce a avut si ea la indemana:)
Se v-a vedea ca sa folosit de tot ce aveam altadata ca obiecte de ultima ora dar care acum... sunt bune petru casa de la tara:)
In stanga e "muzeul" dar care acum e un fel de camara si unde speram ca v-a fi viitoarea baie:) Iar in dreapta langa usa de intrare in camaruta unde stiu ca pe vremuri stateau stra-bunica si stra-bunicul e iconita Sfantului Mucenic Pantelimon cu cateva frunzulite sfintite de nuc de la Pogorarea Duhului Sfant.
In holuletul din fata se v-a vedea pe stanga vechea noastra vitrina cu nelipsitele bibelouri de pe vremea lu' Ceausescu , iar in partea dreapta pe masuta icoanitele Mantuitorului nostru Iisus Hristos cu lumanarica arzand cat mai mult timp in fiecare zi , mai ales la ceasurile cand se savarsesc Sfintele Slujbe.
Am intrat in "camera mea":) sau in cea in care raman oaspetii peste noapte:) , mi-am lasat geanta cu hainele si m-am scimbat in hainele de tara:) 
E si camera unde seara citesc din cartile vechi gasite in podul casei si unde adeseori am aflat poezii clasice de care nici nu auzisem pana atunci.
Si nu numai creatii literare [entru ca intr-o seara am gasit si insemnari vechi ale tatalui bunicului meu de pe vremea colectivizarii fortate, cu semnatura lui ca si cum ar ceda singur si de buna voie tot ceea ce comunistii ii confiscau. Cutremurator. Si pe langa publicatiile vremii in care cadrele didactice erau formate in spiritul materialist ateist stiintific , am gasit strecurat scrisa de mana strabunicului "Doxologia" . Minunat! Am ramas fara cuvinte vazand ca era scrisa toata aceasta parte din Slujba Bisericii fara nici o greseala. Slava Lui Dumnezeu!
Dupa "operatiunea de schimbare":) 
am trecut in camera din dreapta unde se petrece cel mai mult timp de obicei si unde si eu am stat cu gramada in perioada campionatului mondial de fotbal:) Camera cu televizorul:) Pe peretele dinspre rasarit e icoana numita Sfanta Familie pe care o stiu de cand eram copil si-i vizitam atat de des pe "aia batranii" parintii bunicului al caror tablou e pus la loc de cinste pe peretele de miazazi in partea dreapta a imaginii.
Mi-am facut Semnul Sfintei Cruci in fata icoanei si m-am asezat putin sa vad si ce e la tv:) ... si ca si cum ar fi vrut ca si el sa ramana tot in Duhul obiectului de cult... cand a pornit a aparut ... 
Prea Sfintitul Iustinian Chira staretul Manastirii Rohia , cel care l-a tuns in monahism pe Parintele Nicolae de la Rohia (Steihardt). Tin minte ca l-am vazut in realitate pe Parintele Iustinian cu vre-o doi ani inainte la Catedrala Patriarhala din Bucuresti cu ocazia resfintirii ei la o slujba de Te Deum la care a participat intregul Sfant Sinod , iar Parintele Iustinian a stat toata slujba numai langa mormantul vrednicului de pomenire Prafericitul Parintel Patriarh Teoctist. Au fost niste momente de-a dreptul Inaltatoare la care am luat si eu parte. Era de ziua Sfantului Dimitrie Basarabov si pe langa faptul ca m-am inchinat si am sarutat sfintele moaste , mi-a ajutat Dumnezeu sa particip si la Sfanta Liturgie , la slujba amintita Te Deumul si am trecut si prin sfantul altar. Cand ma gandesc nu pot sa spun decat "Slava Tie Doamne!"
Dupa ce am urmarit aproape fara sa respir inteviul parintelui... hai afara la aer:)
Telecomenzile se incadreaza bine in peisaj langa soba varuita:)))
Da' lasa ca nu vede nimeni:))
"Ai lasat usa deschisa la intrare si intra caldura de afara. Doar ti-am zis s-o inchizi";
"Lasa ca o inchid acum... la iesire:) sa nu iasa racoarea din casa:)"
"Abia astept sa se faca strugurii astia :)
De fapt stau in cumpana:)... sa-i mananc sau sa fac un pahar de must din ei?:)))... poate doua:)))"
"Eu daca tot am venit vreau sa merg intre garle" ;"Du-te dar mai pe seara te duci si cu mamaia la cimitir?" ; "se mai pune problema?"
Intre garle e locul din padure unde are loc confluenta raurilor Ialomita si Prahova si unde ma duc aproape de fiecare data cand ajung la tara. E locul meu preferat de repetie in special a catorva poezii de Eminescu.
Ajuns la marginea malului inalt numit metereze unde cu sute de ani in urma s-au dat lupte intre ostile lui Matei Basarab si Vasile Lupu si unde acum e Sfanta Manastire Dridu despre care am mai vorbit , am privit la izlazul ce se intindea in prelungirea padurii unde in vacantele de vara de atatea ori mergeam cand ma trimiteau tataia si mamaia cu vaca la pascut.
Probabil ca atunci nu era foarte pe placul meu dar acum cand ma gandesc in urma nu pot sa nu recunosc ca ma prinde nostalgia acelor timpuri de seninatate copilareasca. Si sentimentul asta se face simtit de fecare data cand vin aici. Si tot parcurgand drumul asta pana intre garle mi-am facut un obicei de a merge impreuna cu un bun tovaras de calatorie al drumetului.
Toaigul:)
Il iau dintr-un loc al meu secret:) l-am pitit din'nainte intr-o tufa de maracini:)... nu poate nimeni sa mi-l ia:)
Cand merg pe drumul ingust dintre padure si albia Ialomitei 
spre intalnirea celor doua cu Prahova ma gandesc mereu cum atunci in copilarie petreceam zile intregi de dimineata pana seara in locurile astea pline de frumusete si inspiratie.
Incercand sa privesc mai in adancul padurii care acum si-a cam inchis orice drum de patrudere in necunoscutul ei umbros 
parca imi apar in minte franturi din acei ani cand probabil am auzit-o si eu spunandu-mi : "O, ramai , ramai la mine/ Te iubesc atat de mult,/ Ale tale doruri toate/ Numai eu stiu sa le-ascult..."
"... In al umbrei intuneric/ Te asaman unui print,..."
"... Ce se uita adanc in ape,/ Cu ochi negri si cuminti..."
"... Si prin vuietul de valuri,/ Prin miscarea 'naltei ierbi..."
"...Eu te fac s-auzi in taina/ Mersul cardului de cerbi."
Petrecandu-mi timpul cu versurile lui Eminescu fara sa bag de seama , dupa cateva strofe spuse tainic si cu multa grija ca nimic sa nu strice frumusetea momentului , ma trezesc ajuns... 
... la marea intalnire a celor doua ape. Mai mare bucurie nu cred ca poate fi pentru ele decat sa plece impreuna cantand mai lin sau mai involburat pe drumul lor... de veacuri acelasi. Cea mai mare impietate este ca aici sa spui alte vorbe decat cele care se cuvin a fi spuse... "Eu te vad rapit de farmec/ Cum ingani cu glas domol..."
"... In a apei stralucire/ Intinzand piciorul gol..."
Iar daca uneori versurile se opresc e pentru a lasa loc altor uimiri si proverbe traite pe viu, de necontestat si... versificate si ele la randul lor:
"Batranii spun ca apa trece 
si spun ca pietrele raman;/ Dar lucrul altfel se petrece pe vechiul nost' pamant batran: Caci piatra oricat e de tare se macina si trece stand, iar peste trista-i macinare doar apele raman curgand" - spre rusinea mea nu stiu de cine sunt scrise aceste versuri atat de nemaipomenite dar ceea ce stim cu totii e ca ele erau recitate mereu de Florin Pittis la spectacolele trupei Colibri.
Dupa aceasta constatare lirica ma intorc, as spune firesc, la nemuritoarele si ele vise de poveste ale sufletului poporului roman - Mihai Eminescu. Asta se intampla de fiecare data aproape fara nici o sfortare din partea-mi. Si chiar daca mai era mult pana la lasatul serii vorbele au rasunat inlauntrul fiintei mele
"... Si privind in luna plina,/ la vapaia de pe lacuri..." 
"... Anii tai se par ca clipe,/ Clipe dulci se par ca veacuri..."
"...Astfel zise lin padurea,/ Bolti asupra-mi catinand..."
"...Suieram la a ei chemare,/ Si-am iesit in camp razand..."
"...
Astazi chiar de m-as intoarce,/ A'ntelege-o n-o mai pot,/ Unde esti copilarie/ Cu padurea ta , cu tot?"
Pe drum am iesit oarecum din starea de imponderabilitate in care ma cufundasem in drumul meu intre garle, sau uneori ii mai zic "Imparatia Apelor"
dupa opera lui Sadoveanu si ajuns acasa am ajutat putin la adaparea saracele plante insetate , ca mai apoi sa plec cu mamaia asa cum promisesem la cimitir unde se odihnesc pana la invierea cea de obste strabunicii Mihaila si Ilinca, tataia Marin si unchiul Gheorghe.
Pe drum trecem pe langa bisericuta micuta de lemn din sat monument istoric cu hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva ce dateaza ca fiind ctitorie a lui Leagu Capitan din timpul domniei Voievodului Alescandru Ipsilanti.
Bisericuta a fost mutata de pe vechiul ei loc cu mari sacrificii si teama acum cred ca mai bine de 25-30 de ani pe vremea comunismului din cauza lucrarilor la barajul de acumulare care puteau provoca inundarea si distrugerea ei si adusa aici in mijlocul satului spre Slava Lui Dumnezeu si mangaierea crestinilor. Aici am participat in timpul vacantelor de primavara impeuna cu mamaia si verii mei la multe din Sfintele Slujbe din perioada Saptamanii Sfintelor Patimi si ale Invierii Domnului. Asa ca ori de cate ori am prilejul intru sa ma inchin.
Ma bucur sa vad ca din banul vaduvei sa impodobit frumos si smerit interiorul micutei biserici. Si pentru ca am amintit de vaduvele care de fapt sustin viata duhovniceasca a comunitatii tin sa spun ca tot ele , si doar ele au contribuit si la refacerea gardului "dormitorului" - cum se spune in limba greaca la locul de odihna am celor plecati la cele vesnice.
Poate v-a suna paradoxal pentru cineva dar aici e locul unde eu ma simt foarte de linistit si... bine:) Aproape ca nu vorbesc nimic, dar stiu ca ei cei plecati ma aud si-mi asculta gandurile si nadajduiesc sa se bucure! E locul unde pot vorbi cu ei si le spun cat imi e de dor de ei si le multumesc pentru tot ce m-au invatat cand eram mic: sa ma rog, sa spun poezioare , catece , povesti si tot ceea ce infrumuseteaza sufletul unui copil viitor om cu frica si Dragoste de Dumnezeu si oameni. Le multumesc si le aprind o lumanare de ceara si una de suflet.
... Strabunicii - saru'mana... .... tataia si unchiul saru'mana...
Mamaia... :) ea e inca aici cu noi:) ... ne bucuram de ea dar intr-un mod atat de firesc ,senin, ontologic si dezarmant:) ... isi pregateaste locul:), pune flori si la ea si la ceilalti:)
Eu chiar ma intrebam in sinea mea: "'or fi flori sau de fapt asa scot stramosii degetele afara, dupa cum canta bardul Olteniei maestrul Tudor Gheorghe?" Dar mamaia imi intrerupe firul gandurilor "Pa mine aici ma bagati:) langa nuc la umbra :) Io ziceam sa-l taie da' ta'ctu' mare cica "Lasa-l, fa, ca mai iesim si noi si stam la umbra lui la masa cu alde tatica, cu alde finu, ca uite-i e si ei aci langa noi:)))" Sa-l taia-ti mama ca nu-i frumos aici"; "Nu-l taiem , bre, daca tataia asa a zis nu-l taiem. Taie-l matale daca vrei:)))" ... Apoi revin la gandurile mele... privesc spre apus , nu stiu de ce dar aici mi-a placut cel mai mult sa privesc apusul. Am observat ca soarele din momentul in care atinge cu marginea sa Pamantul mai dureaza cinci minute pana dispare cu totul sub linia orizontului. Tot timpul asta nu spun nimic. Nici mamaia nu vorbeste parca ar sti ca sunt absorbit de transcendentul clipei. Abia daca se mai aud gandurile... si sapa... care modeleaza brazde pentru floricelele delicate ca simbol si cununa a vietii biruitoare in Hristos.
"Plecam?"; "Gata, plecam". Dar inainte de a ne urca in masina, pamantescul din mine:) ma impinge sa intru si in lanul de porumb nelipsit in zona si sa indes in sacosa incapatoare cat puteam si mai copt si mai crud de parca trebuia sa ma incadrez intr-un barem de timp:) dar asta nu inainte de a avea un mic moment inedit cu un iepuras de culoarea pamantului care atunci cand am intrat in lan sa speriat in asa fel de mine incat m-am speriat si eu de el:) si am fugit amandoi , el omeneste si eu iepureste:))....
..............................................................................................................................................................
Daca stau sa ma gandesc bine toate acestea nu s-au intamplat intr-o singura zi ci intr-un anotimp intreg dar impresia mea a fost ca s-au petrecut deodata.
In una din datile cand ma intorceam de la tara privind in sus am vazut un mic stol de ...
..."Unde va duce-ti? Unde va duce-ti"; "Intre garle..." - cred ca au raspuns ;"Unde?"; "Intre garle..." ; "Duce-ti-va si sa stiti ca am si eu un loc acolo"... dar nu cred ca ma mai auzisera...:) Oricum ... vara a trecut... vremea sa mai racorit... nu prea mai e de mers acolo:)... dar atunci cand a fost... a fost frumos ... Slava Lui Dumnezeu pentru tot!...
Eh,... Si trecu si vara asta:)...
...Si deja "Afara-i toamna, frunza-mprastiata, /Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;..."
"...Si tu citesti scrisori din roase plicuri/ Si intr-un cias gandesti la viata toata..." - Mihai Eminescu "Sonete"
Pentru dumneavoastra Florin Nan - 0721810719 - florinnan@yahoo.com
Postări
